Compania intermodală HHLA Metrans își extinde rețeaua intermodală odată cu demararea lucrărilor de construcție la terminalul din Zalaegerszeg (Ungaria), care va servi drept hub pentru traficul pe coridorul Adriaticii, precum și în sudul și sud-estul Europei. 

Prima fază a proiectului este programată să fie încheiată în 2023. Investiția totală de peste 40 de milioane de euro include și o finanțare din partea statului maghiar, în valoare de aproximativ 11 milioane de euro.

Numărul de containere transportate pe calea ferată în Ungaria a crescut continuu în ultimii ani. Prin terminalul Metrans din Budapesta au fost transbordate anul trecut 425.000 de containere standard (TEU).

„Noul terminal va arăta că Ungaria își poate consolida în continuare rolul de centru logistic în inima Europei. În Zalaegerszeg, nu numai că se construiește un nou terminal hub Metrans, ci un hub central pentru transportul feroviar paneuropean de mărfuri”, a precizat Peter Kiss, CEO al Grupului Metrans.

Trenurile Metrans conectează Ungaria, prin Budapesta, și Slovacia, prin Dunajska Streda, cu porturile de la Marea Nordului, Hamburg, Bremerhaven și Rotterdam, cu portul de la Rin, Duisburg, precum și cu porturile de la Marea Adriantică, Trieste și Koper. 

Întreaga rețea intermodală europeană a Metrans cuprinde 17 terminale proprii și alte terminale asociate. 

Totodată, conexiunile cu China devin din ce în ce mai importante, în 2020 Metrans gestionând 913 trenuri, aproape dublu comparativ cu 2019.