Transportul feroviar de marfă din portul maritim din Kiel a fost suplimentat, de la începutul lunii septembrie, cu cinci noi perechi de trenuri, care circulă în fiecare săptămână, peste Alpi, spre Verona, în nordul Italiei, prin terminalul MegaHub Lehrte din Hamburg. 

Totodată, din Kiel a fost stabilită și o conexiune pentru transportul de marfă către Duisburg, München și Ludwigshafen.

Trenurile de marfă sunt operate de compania Kombiverkehr. 

„MegaHub Lehrte ne permite atât extinderea legăturilor dintre Italia și regiunea Mării Baltice, cât și furnizarea de opțiuni de transfer suplimentare în țară, către și de la Kiel”, a precizat șeful de vânzări al Kombiverkehr, Peter Dannewitz. 

Ca noutate pentru portul Kiel, trenurile către și dinspre Italia, la fel ca și conexiunea intermodală existentă de la și către Hamburg, sunt conectate direct, prin terminalul Ostuferhafen din Kiel, cu statele baltice și coasta sudică și estică suedeză.

Cele cinci perechi suplimentare de trenuri care tranzitează Pasul Brenner, au o lungime de 540 m și fiecare este compus din 20 de vagoane pentru transportul a 20 de remorci și 20 de containere de până la 30 de picioare. Trenurile pleacă din portul Kiel seara, astfel încât unitățile de marfă ajunse în Lehrte să poată fi transferate către alte destinații în timpul nopții.


Sursa foto: Strandkrabbe via Wikimedia Commons