Compania Prologis, unul dintre cei mai mari proprietari, manageri și dezvoltatori de spații de depozitare și distribuție din lume, a anunțat că Fondul său european de logistică a investit 1,585 miliarde euro pentru a achiziționa active logistice de la operatorul ”pe ultimul kilometru” Crossbay în șapte țări europene, Italia, Țările de Jos, Spania, Franța, Germania, Belgia și Polonia.
Achiziția cuprinde 128 de clădiri și șase proiecte în dezvoltare situate în centre urbane, cu o suprafață totală de 1,14 milioane de metri pătrați. Activele se află în Roma, Milano, Amsterdam, Rotterdam, Madrid, Barcelona, Nürnberg, Berlin, Paris, Bruxelles și Lodz.
Potrivit Prologis, aproximativ 85% dintre aceste noi proprietăți, situate în imediata apropiere a centrelor mari urbane, pot deservi zone cu o populație de peste un milion de oameni în aproximativ treizeci de minute. Unitățile sunt deja ocupate în proporție de 95% și aduc 100 de clienți noi în portofoliul companiei.
„Odată cu creșterea constantă a comerțului electronic, spațiile din apropierea centrelor dens populate devin din ce în ce mai importante pentru clienții noștri. Această achiziție subliniază capacitatea noastră continuă de a oferi clienților locații de logistică urbană de înaltă calitate și oportunități care depășesc cu mult sectorul imobiliar, în imediata apropiere a zonelor dens populate pentru a satisface nevoile de creștere”, a explicat Ben Bannatyne, președintele Prologis Europe.