Trecerea la mașini cu propulsie alternativă, precum și întreruperile cauzate de pandemie, conduc la o reconsiderare a modului în care sunt concepute și gestionate lanțurile de aprovizionare pentru sectorul auto, ce include o utilizare mai mare a transportului aerian, regionalizarea și internalizarea transportului de către producători, arată specialiștii în logistică.

„Trecerea la vehiculele electricitate și autonome este o schimbare masivă în logistică, iar în lanțurile de aprovizionare pentru sectorul auto se va trece la o utilizare mai mare, pe termen lung, a transportului aerian”, explică Dave Dudek, vicepreședinte executiv în cadrul Ceva Logistics, unul dintre cei mai mari furnizori de servicii logistice la nivel mondial, care transportă anual peste 400.000 de tone de mărfuri pe cale aeriană.

"Până în acest moment, nu am mai văzut atât de multă utilizare a transportului aerian de către industria auto, o situație cauzată de întreruperile provocate de pandemie, de lipsa de capacitate în transportul transoceanic și de penuria de semiconductori", a adăugat acesta.

Dave Dudek consideră că mulți producători auto și-au schimbat procesele de achiziții în ultimii doi ani, un lucru accelerat de efectele pandemiei.

„Companiile apelează la soluții de aprovizionare locale, dar și din multe alte regiuni. Folosesc mai multe zone geografice, așa că, dacă într-un loc întâmpină o problemă, își pot aduce componentele din altă parte. Acestea nu mai sunt unice”, a explicat reprezentantul Ceva Logistics.

În timp ce mulți producători de echipamente originale (OEM) încep să transforme fabricile tradiționale pentru a putea produce vehicule electrice, există, de asemenea, multe uzine în curs de înființare. "Vedem noi jucători care intră acum pe piață și există investiții mari în noi unități de la companii care nu au mai produs vehicule până acum", a subliniat Dudek.

El menționează că producătorii OEM intenționează să-și construiască unitățile de producție  pe piețele unde înregistrează cele mai mari vânzări, pentru a evita costurile ridicate ale transportului vehiculelor finite. "Deci, ne uităm inițial la Europa, SUA și China și apoi la sud-estul Asiei, America de Sud și Africa - deși lipsa infrastructurii de încărcare ar putea face mai dificilă producția pe piețele în curs de dezvoltare", a conchis Dudek.