Sachsenland Transport & Logistik Dresden a deschis o nouă sucursală pe Aeroportul Halle din Leipzig, la scurt timp  după inaugurarea unei alte noi locații în Schkeuditz (Saxonia). Extiderea serviciilor este urmarea  creșterii comerțului online, care duce la o cerere tot mai mare în transporturile aeriene de marfă.

În noua filială de pe Aeroportul din Leipzig, compania de logistică ce oferă servicii pe rute est-europene, adaugă noi soluții de transport aerian de marfă, care, conform propriilor declarații, sunt din ce în ce mai solicitate în urma avansului comerțului electronic și care acum reprezintă unul dintre motoarele sale de creștere.

Pe termen mediu, Sachsenland Transport & Logistik intenționează să extindă sfera serviciilor în noua locație pentru a include logistica depozitului și serviciile de fulfillment, a anunțat Marko Weiselowski, partener administrativ al Sachsenland. Scopul este de a oferi expeditorilor și importatorilor din imediata apropiere a aeroportului, în plus față de serviciile de transport, servicii de vămuire dintr-o singură sursă.