O nouă legătură feroviară China-Europa a fost pusă în funcţiune la 1 ianuarie. Aceasta leagă Xi’an din China de Mannheim, Germania. Legătura directă cu trenul dintre cele două destinații este unică, deoarece nu parcurge niciuna dintre rutele tradiționale ale Noului Drum al Mătăsii.
Operat de compania Xi’an, noul serviciu feroviar va tranzita Sankt Petersburg către portul german Mukran. De aici, mărfurile vor fi reîncărcate în tren și vor călători până la Mannheim. Primul tren a fost încărcat cu 50 de containere pline cu electronice și haine. Potrivit portalului chinez Sina, traseul este prin punctul de frontieră Manzhouli/Zabaykalsk dintre Rusia și China şi are aproximativ 12.800 km, care este parcurs în 16 până la 18 zile.
Ruta prin Rusia este mai rapidă, deoarece trenurile trec între diferite ecartamente o singură dată, și singura transbordare are loc în porturile Sankt Petersburg și Mukran. Iar evitarea tranzitului prin Belarus și Polonia salvează compania de mai multe întârzieri cauzate de congestionarea punctelor de trecere a frontierei. Deja Małaszewicze este deja extrem de ocupat, deoarece absoarbe aproape 90% din traficul China-Europa. În plus, unele închideri care au avut loc în ultimele luni din 2021 din cauza lucrărilor de reparații au crescut restanța de trenuri la câteva săptămâni.
Potrivit railfreight.com, tensiunea dintre Polonia și Belarus rezultată în urma unei crize a imigranților a adus industriei un sentiment de incertitudine cu privire la continuarea serviciilor feroviare. Înainte de acest serviciu, compania FELB (Far East Land Bridge) și-a îndreptat atenția spre Sankt Petersburg şi în decembrie, când a lansat un serviciu între oraș și Beijing (China), cu profil multimodal, deoarece leagă porturile nord-europene Rotterdam, Duisburg sau Hamburg cu Sankt Petersburg, înainte de a transporta marfa pe calea ferată în drum spre China.