Portul Koper a înregistrat volume record în 2021, totalizând 996.000 TEU manipulate. Cea mai mare valoare înregistrată în istoria sa derivă atât din extinderea Pier I din cursul anului, cât şi din prelungirea cheiului cu aproape 100 m. Expansiunea continuă, anul trecut fiind demarate și lucrările la o nouă zonă de aproape 25.000 m2 de depozitare în hinterland care va fi gata în prima jumătate a lui 2022.


Autoritatea Portuară are în lucru și documentația de proiect pentru începerea construcției părții de nord a Pier 1, dedicată tot containerelor, care va presupune investiţii în valoare de 45,6 milioane EUR. O parte din finanţare este obținută și prin proiectul european NAPA4CORE. De asemenea, pe uscat, Autoritatea Portuară se așteaptă ca a doua cale să fie gata până în 2026. „În contextul consecinţelor pandemiei de coronavirus asupra fluxurilor logistice globale, investiţiile constituie o piatră de hotar importantă”, este de părere președintele consiliului de administrație al portului Koper, Boštjan Napast. „Prin extinderea capacității, vom continua să ne menținem statutul de cel mai mare terminal de containere de pe Marea Adriatică”. Boštjan Napast a mai precizat că scopul extinderii este cel de atingere a unei capacităţi de manipulare de 1,5 milioane TEU/an.