Luna trecută, numărul de containere manipulate în porturile turcești a crescut cu 2,6%, față de aceeași lună a anului precedent, până la 1,67 milioane TEU. Cu toate acestea, cantitatea de mărfuri s-a redus cu 0,6%, la 45,23 milioane de tone, potrivit Direcţiei Generale a Afacerilor Maritime din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii din Turcia.

Numărul de containere manipulate în primele 4 luni, în porturi a crescut cu 4,1% față de aceeași perioadă a anului trecut, până la 4,25 milioane TEU, iar cantitatea de mărfuri în aceeași perioadă a crescut cu 6,6%, până la 180,59 de milioane de tone.

Creșterea cu 2,6% a numărului de containere din porturi nu a adus, însă, și creșterea cantității de mărfuri manipulate luna trecută, care a scăzut cu 0,6% față de aceeași perioadă a anului precedent și a ajuns la 45,23 milioane de tone.

Cea mai mare creștere în funcție de volumul de manipulare, a înregistrat-o țițeiul (+6,7%), urmat de grâu, meslin şi minereu de fier. Gazele naturale lichefiate (GNL), în schimb, au înregistrat scăderea cea mai mare a volumului de manipulare, urmate de cocs și motorină.

Cea mai mare cantitate de mărfuri manipulate în exporturile pe mare a fost de 1,3 milioane de tone către America, urmată de Italia și Spania. Cea mai mare cantitate de mărfuri din import a venit din Rusia (4,9 milioane tone).