Divizia de logistică a companiei maghiare Waberer's își va schimba denumirea din RCL (Regional Contract Logistics) în WSZL (Waberer's-Szemerey Logistics), începând cu12 ianuarie 2023.
Potrivit datelor companiei, RCL are o cifră de afaceri de 181 de milioane de euro, de aproximativ două ori mai mică decât a diviziei ITS, în care este inclusă afacerea de transport internațional. Cu toate acestea, business-ul logistic este semnificativ mai profitabil, cu un câștig de 13 milioane de euro în 2021, în timp ce afacerea de transport internațional a înregistrat un profit de numai 1,5 milioane de euro.
RCL, care va deveni WSZL, mai deține 320.000 de metri pătrați de spațiu logistic și aproximativ 800 de camioane proprii.
Waberer's a anunțat că noua denumire nu înseamnă o nouă strategie sau o schimbare a portofoliului de produse.