Ministerul Afacerilor Externe informeaza cetatenii romani care se afla, tranziteaza sau intentioneaza sa calatoreasca in Slovenia ca Agentia pentru Mediu a emis, pentru intervalul 13-15 iulie, o avertizare Cod rosu de inundatii in regiunile vestice, sudice si centrale.
Astfel, sunt asteptate cresteri ale cotelor raurilor in regiunile nord-estice, precum si posibile inundatii in zonele de coasta, pana joi, 15 iulie.
De asemenea, sunt asteptate precipitatii abundente, insotite de posibile furtuni si intensificari ale vantului, in zonele muntoase din regiunile vestice.
Tot in Slovenia, pe 15 si 16 iulie sunt posibile precipitatii abundente, insotite de furtuni, cu precadere vineri, 16 iulie.
Cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Ljubljana: +38615057335, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta.
De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu un caracter de urgenta, au la dispozitie si telefonul de permanenta al misiunii diplomatice a Romaniei la Ljubljana +386 40980068.
Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea paginilor de Internet http://ljubljana.mae.ro, www.meteoalarm.eu si www.mae.ro si reaminteste faptul ca cetatenii romani care calatoresc in strainatate au la dispozitie aplicatia "Calatoreste in siguranta" (www.mae.ro/app_cs), care ofera informatii si sfaturi de calatorie.