Proiectul noului Cod Rutier se afla, de la inceputul lunii aprilie, pe masa senatorilor din comisiile pentru Aparare si Ordine publica, Transporturi, Juridica si Administratie Publica.
Initiativa legislativa apartine unui numar de 40 de deputati, in majoritate de la PNL si PSD, fiind destinata atat sistematizarii tuturor prevederilor care reglementeaza circulatia rutiera, cat si realizarii unei « reglementari unitare privind circulatia pe drumurile publice sub forma unui Cod Rutier, care sa asigure nevoia de armonizare cu reglementarile europene si cu cele nationale existente ».
In prezent, circulatia rutiera este reglementata de OUG 195/2002 (aprobata prin Legea 49/2006) si de prevederile Regulamentului de aplicare (HG 139/2006). Din 2006, cele doua acte normative au fost modificate sau completate prin 14 ordonante, legi si hotarari de guvern, precum si printr-o serie de decizii ale Curtii Constitutionale. Totodata, alte schimbari aduse legislatiei au fost facute si prin intermediul Ordinelor ministrilor din domeniul transporturilor, sigurantei rutiere, sanatatii sau formari profesionale a conducatorilor auto profesionisti.
Ca atare, principala intentie a initiatorilor este ca toate acest acte normative sa fie concentrate intr-un corp comun, pentru a facilita cunoasterea, intelegerea si corelarea lor de catre soferi si politisti.
Principalele modificari preconizate in ceea ce priveste legislatia rutiera se refera la:
- Realizarea unei reglementari unitare privind circulatia pe drumurile publice sub forma unui Cod Rutier, care sa asigure nevoia de armonizare, atat cu reglemntarile europene, cat si cu reglementarile conexe nationale existente;
- Sistematizarea tuturor prevederilor care reglementeaza circulatia rutiera, intr-o succesiune de capitole, sectiuni, paragrafe cu continut determinat, nerepetabil. Definirea unor noi sectiuni si paragrafe in comparatie cu legislatia in vigoare;
- Inasprirea sanctiunilor pentru nerespectarea unor prevederi constituind cauze principale ale accidentelor de circulatie;
- Definirea si sanctionarea cazurilor privind conducerea agresiva, sursa principala de accidente;
- Eliminarea paralelismelor privind sanctionarea incalcarii regulilor de circulatie de catre autoritatile competente;
- Eliminarea paralelismelor privind exercitarea atributiilor de supraveghere, control si sanctionare intre politia rutiera si politia locala;
- Delimitarea obligatiilor administratorului drumului si ale antreprenorului sau executantului de lucrari pe drumul public;
- Extinderea dreptului de inmatriculare/inregistrare a vehiculelor si de catre detinatorul mandatat;
- Clarificarea procedurilor privind transcrierea transmiterii dreptului de proprietate asupra vehiculelor inmatriculate sau inregistrate;
- Eliminarea prevederilor interpretabile din capitolul pregatirea teoretica si practica în vederea obtinerii permisului de conducere;
- Eliminarea interpretarii semnificatiei culorii semnalelor luminoase pentru dirijarea circulatiei, precum si a celor utilizate de autovehiculele cu regim de circulatie prioritara;
- Stabilirea cu claritate a obligatiilor si interdictiilor diferitelor categorii de participanti la circulatia rutiera:
- Precizarea drepturilor si obligatiilor diferitelor categorii de persoane abilitate de lege sa efectueze îndrumarea, supravegherea si controlul respectarii reglementarilor impuse de prezentul Cod Rutier;
- Introducerea autorizarii de catre DRPCIV a autovehiculelor cu drept de a fi dotate cu mijloace de semnalizare luminoasa si sonora pentru regim de circulatie prioritara;
- Definirea fara echivoc a „prioritatii" si a „cedarii prioritatii" pentru a elimina interpretarea acestora;
- Definirea opririi si a stationarii voluntare a vehiculelor, in vederea eliminarii interpretarilor;
- Delimitarea raspunderii contraventionale de sanctiunile contraventionale complementare si masurile tehnico-administrative;
- Clarificarea procedurala a masurii tehnico-administrative privind ridicarea vehiculelor stationate neregulamentar;
- Clarificarea diferentei intre suspendarea dreptului de a pune in circulatie un vehicul si suspendarea inmatricularii sau a inregistrarii;
- Stabilirea cazurilor cand se aplica masura verificarii regulilor de circulatie ca raspundere administrativa.
Proiectul Legii noului Cod Rutier este publicat si pe site-ul Uniunii Nationale a Transportatorilor Rutieri din Romania, untrr.ro.
Pana in data de 3 mai 2016, Comisia juridica si cea pentru Admnistratie publica trebuie sa dea aviz proiectului, iar pana in data de 10 mai este asteptat raportul comisiilor pentru transporturi si pentru Aparare si Ordine publica.
Senatul este prima camera sesizata.