Comisia Europeana (CE) si-a intensificat actiunile in justitie impotriva sistemelor specifice de tarifare rutiera din Germania si Marea Britanie, care nu respecta normele UE privind piata unica.
CE sprijina principiul "utilizatorul si poluatorul plateste", conform caruia conducatorii auto platesc taxe de drum care pot fi apoi utilizate pentru intretinerea infrastructurii rutiere. In cadrul UE, exista diferite modele de taxare, iar datoria Comisiei - in calitate de gardian al tratatelor – este de a se asigura ca astfel de taxe nu introduc discriminari intre conducatorii auto locali si cei din alte tari ale Uniunii.
De altfel, exista o serie de cazuri, precum cele ale Austriei, Belgiei, Ungariei si Sloveniei, in care Comisia a facut recomandari pentru ca aceste state sa elaboreze taxe de drum in conformitate cu legislatia UE. In alte doua cazuri, insa, preocuparile Bruxelles-ului nu au fost ascultate, iar CE ia masuri pentru a proteja soferii de discriminare pe motive de nationalitate.
Germania si taxa de drum
Primul caz se refera la legea adoptata de Germania, in 8 iunie 2015, privind introducerea unei taxe de drum pentru autoturisme. In acelasi timp, Berlinul a adoptat si o alta lege prin care numai vehiculele inmatriculate in Germania beneficiaza de o deducere a taxei rutiere din impozitul auto anual.
Comisia Euopeana considera ca acest aranjament discrimineaza conducatorii auto din alte state membre. In primul rand, pentru ca numai utilizatorii germani nu vor plati taxa rutiera, ca urmare a faptului ca impozitul pe vehicul va fi redus exact cu valoarea taxei de drum. In al doilea rand, pentru ca valoarea taxei de trecere pe termen scurt, care este in mod uzual achitata de catre soferii straini, este disproportionat de mare pentru anumite vehicule.
In pofida numeroaselor discutii cu autoritatile germane inca din noiembrie 2014 si a mai multor sugestii de partea Comisiei pentru realizarea compatibilitatii intre sistemul german si legislatia UE, schimbarile asteptate nu s-au produs. Prin urmare, Comisia a lansat, in data de 18 iunie 2015, procedura de infringement impotriva Germaniei, o procedura care la finalul lunii aprilie 2016 a trecut in etapa a doua, cea a avizului motivat.
Astfel, Comisia Europeana invita Germania sa-si alinieze legislatia in conformitate cu aceea a UE, in termen de doua luni. In caz contrar, poate decide sa inainteze cazul Curtii de Justitie a Uniunii Europene.
Marea Britanie si transportatorii rutieri
Al doilea caz se refera la introducerea de catre Marea Britanie, in aprilie 2014, a unei taxe rutiere pe baza de timp (vigneta), pentru vehiculele grele de marfa. Dupa o analiza aprofundata, Comisia si-a aratat ingrijorarea cu privire la faptul ca acest sistem de taxare ii discrimineaza pe transportatorii rutieri din afara Marii Britanii.
In scrisoarea de notificare - prima etapa in cadrul unei proceduri de infrigement - Comisia a solicitat explicatii suplimentare din partea autoritatilor de la Londra. Marea Britanie are doua luni pentru a raspunde preocuparilor formulate de Comisie.
In cazul in care Comisia considera ca raspunsul este nesatisfacator, va lua in considerare trecerea la urmatoarea etapa a procedurii si anume trimiterea unui aviz motivat.
Potrivit Comisiei Europene, o cerinta cheie pentru un sistem nediscriminatoriu de taxe rutiere este faptul ca toti utilizatorii trebuie plateasca aceeasi taxa pentru folosirea drumurilor. Este prerogativa tarilor UE de a decide sa introduca taxe de drum atat pentru pentru vehiculele grele de marfa, cat si pentru autoturisme, insa in cazul in care un stat membru doreste sa perceapa taxe pentru utilizarea drumurilor nationale de la soferii straini, atunci taxa trebuie sa se aplice tuturor, inclusiv cetatenilor proprii.