Propunerea legislativa pentru cresterea la limitei de viteza la 60 km/h pe drumurile nationale si europene, in interiorul localitatilor, nu intruneste nici acordul parlamentarilor, nici al Guvernului.
Proiectul, depus la inceputul acestui an de deputatul Mihai Weber, presupune modificarea Ordonantei de Urgenta nr. 195/2002, privind circulatia pe drumurile publice, cunoscuta si sub numele de Codul Rutier.
Astfel, potrivit initiativei, limita de viteza, care acum este de 50 km/h, va fi marita la 60 km/h, pentru toate categoriile de autovehicule. Exceptate de la aceasta prevedere sunt orasele si municipiile, unde limita de viteza de 50 km/h va fi modificata doar cu avizul politiei rutiere.In plus, cu acordul administratorului de drum, acolo unde este posibil, viteza poate fi crescuta si pana la 80 de km/h, dar doar pentru autovehiculele din categoria A si B.
In opinia deputatului Mihai Weber, scopul acestei reglementari vizeaza in primul rand fluidizarea traficului si vine in sprijinul transportatorilor si investitorilor, care astfel vor reduce semnificativ timpul de transport al marfurilor.
"Pentru ceilalti participanti la trafic, persoane fizice, aceasta masura va diminua in mod considerabil timpul petrecut la volan, avand ca efect reducerea oboselii si o probabilitate mult mai mica de producere a unor evenimente in trafic", a explicat deputatul.
Guvernul a transmis, insa, ca nu sustine adoptarea acestei initiative legislative, considerand ca "modificarea OUG nr. 19572002, in sensul propus de initiator, este de natura sa puna in pericol atingerea obiectivului european asumat de Romania, si anume acela de a reduce cu 50% pana in anul 2020 numarul de persoane decedate in accidente rutiere pe soselele Europei".
Potrivit Guvernului, stabilirea limitelor superioare de viteza pe anumite sectoare de drum din interiorul localitatilor are la baza analiza mai multor considerente ce concura la cresterea sigurantei pe drumurile publice, cum ar fi gradul de dezvoltare al infrastructurii rutiere, cresterea exponentiala a parcului auto, intensitatea traficului rutier, dezvoltarea unei infrastructuri destinata pietonilor care sa asigure accesul acestora la drumul public si, nu in ultimul rand, consecintele rezultate in urma producerii accidentelor de circulatie in care sunt implicate autovehiculele si pietonii, constatandu-se ca gradul de victimizare in randul pietonilor este cel mai redus cand limita maxima de viteza este de 50 km/h.
In punctul de vedere transmis parlamentarilor, reprezentantii Guvernului spun ca analiza efectuata asupra dinamicii accidentelor de circulatie grave la nivelul national releva faptul ca, in anul 2016, s-au produs 8.688 de accidente grave, din care 1.652 (19,01%) s-au produs pe fondul nerespectarii regimului legal de viteza, rezultand un numar de 447 persoane decedate, 1.790 de persoane ranite grav si 1.217 de persoane ranite usor. Totodata, in primele 9 luni ale anului 2017 s-au inregistrat 6.228 accidente grave, dintre care 1.171 (18,80%) s-au produs pe fondul nerespectarii regimului legal de viteza, rezultand un numar de 305 persoane decedate, 1.223 persoane ranite grav si 888 ranite usor.
"Mentionam faptul ca TISPOL (Organizatia Politiilor Rutiere din Europa) a realizat o analiza care a relevat ca, la o viteza reglementata de 50 km/h, distanta de franare eficienta este de 26 metri. Prin cresterea acestei viteze cu 10 km/h se mareste distanta de franare la 34 metri, iar viteza de impact este de 41 de km/h", se mai arata in documentul Guvernului.
Proiectul de lege a fost respins de Senat in aprilie 2018, iar, ulterior, la Camerara Deputatilor, forul decizional, a primit Raport de respingere de la comisiile Juridica, Industrie si Transporturi. Pentru a fi respinsa definitiv, initiativa mai trebuie supusa dezbaterii plenului.