Ford Romania anunta ca domnul Cristian Prichea este noul director general al Companiei Nationale de Vanzari, inlocuindu-l astfel pe Attila Szabo, care la randul sau este numit Director General al Ford Ungaria si Ford Cehia.
Szabo a condus operatiunile de vanzari si marketing ale marcii Ford in Romania incepand cu 2016, iar din ianuarie anul curent el supervizeaza si Republica Ceha.
“Romania va ocupa mereu un loc special in inima mea si sunt onorat ca am avut sansa de a lucra aici, alaturi de o echipa nu numai foarte tanara, dar totodata creativa si foarte dinamica. Cred ca numirea lui Cristian in fruntea operatiunilor de vanzari si marketing vine la momentul oportun pentru activitatea noastra comerciala din Romania. Cristian este, asadar, primul roman numit in aceasta functie si sunt convins ca sub conducerea sa performantele Ford de vanzari vor continua in aceeasi directie pozitiva ca si pana acum”, a declarat Attila.
Cristian Prichea (34) este inginer economist in domeniul mecanicii, absolvent al Universitatii Politehnica Bucuresti si lucreaza pentru Ford Romania inca din august 2010, atunci cand Ford a infiintat Compania Nationala de Vanzari din Bucuresti. In aceasta perioada el a ocupat diferite functii in departamentul de marketing al companiei, pentru ca in 2015 sa fie numit Director de Vanzari la Ford Romania. Din 2016 si pana in prezent, Cristian a lucrat pentru Ford Europa, la sediul din Koln (Germania), in cadrul Departamentului de Coordonare a Vanzarilor Ford la nivel European.
"Ma bucur foarte mult sa fiu din nou alaturi de echipa noastra din Bucuresti si sa reiau colaborarea cu intreaga retea de distribuitori autorizati din tara. Vom incepe aceasta calatorie impreuna intr-o perioada dinamica, marcata totodata de numeroasele produse noi pe care le vom lansa. Am toata determinarea si energia de a lucra cu echipa noastra, angajati si dealeri, pentru a mentine marca Ford in topul vanzarilor de masini noi din Romania”, a declarat Prichea.
2019 este un an extrem de important pentru activitatea Ford Romania, inclusiv prin prisma operatiunilor de la Craiova, acolo unde va demara productia noului Ford Puma, primul model hibrid construit vreodata in Romania.
Acesta se va adauga productiei actualului model EcoSport si mult premiatului motor de 1.0 l EcoBoost. Investitia totala a Ford in Romania se ridica la aproximativ 1,5 miliarde de euro, dintre care 200 de milioane de euro au fost investiti pentru a sustine productia noului Puma.
Ford Romania are in prezent 4900 de angajati, urmand ca pana la finalul acestui an forta de munca sa creasca pana la un total 6300 de angajati, ca urmare a demararii unui amplu program de recrutare la Craiova pentru a sustine productia modelului Puma.