In Parlament vor fi depuse doua initiative legislative destinate cresterii sigurantei rutiere si reducerii numarului accidentelor de circulatie. Unul dintre proiecte se refera la inasprirea conditiilor pentru obtinerea permisului auto, iar al doilea, la introducerea unor cursuri de preventie rutiera, cel putin de doua ori pe luna, pentru elevii claselor I-IV.
Propunerile apartin deputatul Florin Roman, unul dintre initiatorii proiectului de lege prin care s-a interzis utilizarea dispozitivelor de masurare a vitezei din autovehicule care nu au inscrisurile Politiei si nu sunt amplasate in locuri vizibile.
Primul proiect destinat reducerii numarului de accidente rutiere se refera la inasprirea conditiilor pentru obtinerea permisului auto, dar, potrivit lui Florin Roman, textul initiativei este in stadiu de elaborare.
Demersul sau a plecat de la faptul ca permisul de conducere "se ia foarte, foarte usor".
"Nu mai este acel examen scris extrem de dificil care era in urma cu 15-20 de ani, partea de poligon, practic, nu mai exista, iar cei care doresc sa obtina carnetul de sofer, de regula, fac mult mai putine ore decat cele preconizate la inceput si aici e si o vina a instructorilor care, dupa 15-20 de ore, le spun tinerilor sau celor care doresc sa obtina permisul de conducere ca sunt foarte pregatiti", a afirmat Florin Roman.
Deputatul a mai adaugat ca "deocamdata este analiza si proiectul dupa modelul german ca aceia care obtin prima data permisul sa nu poata conduce masini mai puternice, cu motoare mai puternice de 2.000 de centimetri cubi".
Potrivit lui Florin Roman, multi parinti le ofera copiilor masini puternice, iar rata de accident in randul incepatorilor este destul de importanta.
"Din pacate, sunt multi, multi factori care concureaza la ceea ce se intampla pe drumurile din Romania si la faptul ca avem foarte multe accidente de circulatie soldate cu victime", a aratat parlamentarul.
Cea de-a doua initiativa legislativa a lui Florin Roman se refera la elaborarea unei strategii privind educatia pentru preventia rutiera a elevilor, care ar urma sa fie transpusa în planurile-cadru de învatamant începand cu anul scolar 2021-2022.
Proiectul de lege este finalizat, urmand sa fie depus zilele acestea la Camera Deputatilor.
Concret, Florin Roman are în vedere introducerea unor cursuri de preventie rutiera, cel putin de doua ori pe luna, pentru elevii claselor I-IV.
In opinia parlamentarului, cursurile din programa scolara si activitatile din "Saptamana Altfel" sunt insuficiente, iar o solutie care ar putea reduce numarul victimelor rutiere este educatia timpurie. In aceste conditii, acesta propune ca Ministerul Educatiei Nationale, in colaborare cu Ministerul Afacerilor interne, sa elaboreze aceasta strategie pana la data de 31 decembrie 2020.
"Ideal ar fi ca elevii din învatamantul obligatoriu de stat, privat si confesional sa beneficieze de cel putin un curs de preventie rutiera o data la doua saptamani. (...) Scoala va putea decide daca aceasta practica va fi extinsa prin curriculumul la decizia scolii, la propunerea consiliului profesoral", a explicat deputatul.