Guvernul a aprobat, miercuri, prelungirea starii de alerta pe teritoriul Romaniei, propusa prin Hotararea CNSU adoptata tot miercuri. Cea mai importanta noua masura este cea referitoare la restrictia privind circulatia pe timp de noapte incepand cu ora 22:00, fata de 23:00 pana acum. Masura se aplica incepand din 14 martie 2021.
"Astazi s-a aprobat şi prelungirea starii de alerta. Exista o modificare importanta, aceea referitoare la circulatia pe timpul noptii, care se reduce de la ora 23:00 la ora 22:00. Restul masurilor raman cam aceleaşi", a declarat prim-ministrul Florin Citu.
Seful Executivului a explicat ca modificarea orei privind restrictia referitoare la deplasarea in afara domiciliului a tinut cont, in primul rand, de masurile adoptate de alte state europene.
"In primul rand, ne-am uitat la ce fac celelalte tari şi una dintre primele masuri pe care toate tarile o iau este aceea de a reduce timpul de circulatie pe durata noptii. Este o masura care a functionat. (...) Deci, este o directie pe care am vazut sau este o masura care a fost folosita in alte tari şi are succes. Şi in Romania, in momentul in care am implementat-o, a avut succes. Vom vedea cum va evolua", a spus Citu, intrebat care au fost argumentele care au stat la baza modificarii intervalului pentru restrictiile de noapte.
Hotararea CNSU: MaSURI DE PREVENIRE ȘI CONTROL A INFECtIILOR PROPUSE A SE APLICA PE DURATA STaRII DE ALERTa:
1. Se mentine coordonarea operationala a serviciilor de ambulanta și a serviciilor voluntare pentru situatii de urgenta de catre inspectoratele judetene/București-Ilfov pentru situatii de urgenta, precum și a politiei locale de catre Directia generala de politie a Municipiului București/inspectoratele judetene de politie.
2. Se mentine obligativitatea asigurarii continuitatii activitatii centrelor rezidentiale de ingrijire și asistenta a persoanelor varstnice, centrelor rezidentiale pentru copii și adulti, cu și fara dizabilitati, precum și pentru alte categorii vulnerabile și obligativitatea stabilirii programului de lucru al angajatilor cu avizul directiilor de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului București.
3. Se mentine obligatia furnizorilor de servicii sociale de tip rezidential de a-și organiza programul in functie de contextul epidemiologic existent la nivel local și cu respectarea normelor in vigoare privind legislatia in domeniul muncii. Activitatea la nivelul acestor servicii va fi organizata și desfașurata cu respectarea normelor de prevenire a raspandirii virusului SARS-CoV-2 instituite de autoritatile competente.
4. Se mentine obligatia desfașurarii in regim permanent a activitatii tuturor centrelor operative pentru situatii de urgenta cu activitate temporara, precum și a Centrului National de Coordonare și Conducere a Interventiei și a centrelor judetene/al municipiului București de coordonare și conducere a interventiei.
5. Se considera necesara mentinerea obligativitatii purtarii maștii de protectie in spatiile publice, la locul de munca, in spatiile comerciale, precum și in mijloacele de transport in comun, pentru toate persoanele care au implinit varsta de 5 ani, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii și al ministrului afacerilor interne.
6. Se propune mentinerea posibilitatii izolarii și carantinarii in conditiile art. 7, 8 şi 11 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic şi biologic, republicata cu modificarile și completarile ulterioare.
7. Se propune mentinerea testarii saptamanale, prin grija directiilor de sanatate publica, a personalului de ingrijire şi asistenta, a personalului de specialitate şi auxiliar care işi desfaşoara activitatea in centrele rezidentiale de ingrijire şi asistenta a persoanelor varstnice, centrelor rezidentiale pentru copii şi adulti, cu şi fara dizabilitati, precum şi pentru alte categorii vulnerabile.
8. Se considera necesara mentinerea interdictiilor privind organizarea și desfașurarea de mitinguri, demonstratii, procesiuni, concerte sau a altor tipuri de intruniri in spatii deschise, precum și a intrunirilor de natura activitatilor culturale, știintifice, artistice, sportive sau de divertisment in spatii inchise, cu exceptia celor organizate și desfașurate potrivit punctelor 09-25.
9. Se propune mentinerea interdictiei desfașurarii de reuniuni cu prilejul unor sarbatori, aniversari, petreceri in spatii inchise şi/sau deschise, publice şi/sau private.
10. Activitatile de pregatire fizica in cadrul structurilor și bazelor sportive, constand in cantonamente, antrenamente și competitii sportive organizate pe teritoriul Romaniei pot fi desfașurate numai in conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și ministrului sanatatii.
11. Competitiile sportive se pot desfașura pe teritoriul Romaniei fara spectatori, numai in conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sanatatii.
12. In conditiile pct. 10, se permite desfașurarea de catre sportivii profesioniști, legitimati și/sau de performanta a activitatilor de pregatire fizica in bazine acoperite sau aflate in aer liber, iar activitatile de pregatire fizica in spatii inchise sunt permise numai cu respectarea regulilor de distantare intre participanti, astfel incat sa se asigure minimum 7 mp/persoana.
13. Activitatile institutiilor muzeale, a bibliotecilor, librariilor, cinematografelor, studiourilor de productie de film și audiovizuala, a institutiilor de spectacole şi/sau concerte, școlilor populare, de arta şi de meserii, precum și evenimentele culturale in aer liber se desfașoara numai in conditiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sanatatii.
14. In conditiile pct. 13 organizarea și desfașurarea activitatii cinematografelor, institutiilor de spectacole și/sau concerte este permisa, cu participarea publicului pana la 50% din capacitatea maxima a spatiului, daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mica sau egala cu 1,5/1.000 de locuitori, cu participarea publicului pana la 30% din capacitatea maxima a spatiului, daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mare de 1,5 și mai mica sau egala cu 3/1.000 de locuitori și este interzisa la depașirea incidentei de 3/1.000 de locuitori.
15. In conditiile pct. 13 organizarea și desfașurarea spectacolelor de tipul drive\u0002in sunt permise la nivelul judetelor/localitatilor unde incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor este mai mica sau egala cu 1,5/1.000 de locuitori, numai daca ocupantii unui autovehicul sunt membrii aceleiași familii sau reprezinta grupuri de pana la 3 persoane, iar organizarea şi desfașurarea in aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice şi private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 300 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanta de minimum 2 metri unul fata de celalalt, precum şi cu purtarea maștii de protectie. Activitatile sunt interzise la nivelul judetelor/ localitatilor unde incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori.
16. Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugaciunilor colective, se desfașoara in interiorul și/sau in afara lacașurilor de cult cu respectarea regulilor de protectie sanitara, stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii și al ministrului afacerilor interne.
17. In conditiile pct. 16, pentru prevenirea raspandirii infectiilor cu SARS-COV2, organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase este permisa numai cu participarea persoanelor care au domiciliul sau reședinta in localitatea unde se desfașoara respectiva activitate, fiind interzisa participarea persoanelor care nu au domiciliul sau reședinta in localitatile in care se desfașoara aceste activitati.
18. Se propune mentinerea interdictiei activitatilor recreative și sportive desfașurate in aer liber, cu exceptia celor care se desfașoara cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc impreuna, stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii, dupa caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și padurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltarii rurale.
19. Este permisa desfașurarea activitatilor de prevenire și combatere a pestei porcine africane prin vanatori colective la care pot participa cel mult 20 de persoane.
20. Se propune mentinerea interdictiei organizarii de evenimente private (nunti, botezuri, mese festive etc.) in spatii inchise cum ar fi, fara a se limita la acestea, saloane, camine culturale, restaurante, baruri, cafenele, sali/corturi de evenimente.
21. Se propune mentinerea organizarii de cursuri de instruire și workshop-uri pentru adulti, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finantate din fonduri europene, cu participarea unui numar de maximum 25 de persoane in interior și de maximum 50 de persoane in exterior și cu respectarea normelor de sanatate publica stabilite prin ordinul ministrului sanatatii.
22. Se propune mentinerea organizarii și desfașurarii activitatilor specifice institutiilor cu atributii in domeniul apararii nationale, ordinii și sigurantei publice, in aer liber, doar sub supravegherea unui medic epidemiolog.
23. Se propune mentinerea organizarii și desfașurarii activitatilor specifice din domeniul diplomatic, inclusiv la sediile misiunilor diplomatice și oficiilor consulare acreditate in Romania, astfel incat sa fie asigurata o suprafata de minimum 4 mp pentru fiecare persoana participanta și respectarea regulilor de protectie sanitara.
24. Se propune mentinerea organizarii de mitinguri şi demonstratii cu un numar de participanti de maximum 100 de persoane şi cu respectarea urmatoarelor masuri:
a) purtarea maștii de protectie, astfel incat sa acopere nasul și gura, de catre toti participantii;
b) dezinfectarea obligatorie a mainilor, pentru toate persoanele care sosesc in spatiul in care se desfașoara mitingul sau demonstratia;
c) mentinerea distantei fizice de minimum 1 metru intre participanti și asigurarea unei suprafete de minimum 4 mp/persoana acolo unde este posibil;
d) dezinfectarea mainilor persoanelor care distribuie eventuale materialele pe perioada desfașurarii mitingului sau a demonstratiei;
e) aplicarea regulilor de igiena colectiva și individuala pentru prevenirea contaminarii și limitarea raspandirii virusului SARS-CoV-2.
25. Se propune mentinerea interdictiei de circulatie in interiorul localitatilor pentru persoanele aflate in grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu apartin aceleiași familii, precum și formarea unor asemenea grupuri.
26. Se propune mentinerea interdictiei de circulatie in toate localitatile, pentru toate persoanele, in afara locuintei/gospodariei in intervalul orar 22.00 - 05.00, cu urmatoarele exceptii motivate de:
a) deplasarea in interes profesional, inclusiv intre locuinta/ gospodarie şi locul/ locurile de desfașurare a activitatii profesionale şi inapoi;
b) deplasarea pentru asistenta medicala care nu poate fi amanata şi nici realizata de la distanta, precum şi pentru achizitionarea de medicamente;
c) deplasari in afara localitatilor ale persoanelor care sunt in tranzit sau efectueaza calatorii al caror interval orar se suprapune cu perioada interdictiei, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane şi care poate fi dovedit prin bilet sau orice alta modalitate de achitare a calatoriei;
d) deplasarea din motive justificate, precum ingrijirea/ insotirea copilului, asistenta persoanelor varstnice, bolnave sau cu dizabilitati ori deces al unui membru de familie.
27. La verificarea motivului deplasarii in interes profesional, prevazut la pct. 26 lit. a), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, legitimatia de serviciu sau adeverinta eliberata de angajator ori o declaratie pe propria raspundere.
28. La verificarea motivului deplasarii in interes personal, prevazut la pct. 26 lit. b)-d), persoanele sunt obligate sa prezinte, la cererea personalului autoritatilor abilitate, o declaratie pe propria raspundere, completata in prealabil.
29. Declaratia pe propria raspundere, prevazuta la pct. 27 și 28, trebuie sa cuprinda numele şi prenumele, data naşterii, adresa locuintei/gospodariei/locului activitatii profesionale, motivul deplasarii, data completarii şi semnatura.
30. Se propune mentinerea interdictiei intrarii pe teritoriul Romaniei, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetatenilor straini și apatrizilor, cu urmatoarele exceptii:
a) membri de familie ai cetatenilor romani;
b) membri de familie ai cetatenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spatiului Economic European ori ai Confederatiei Elvetiene, cu rezidenta in Romania;
c) persoane care poseda o viza de lunga şedere, un permis de şedere sau un document echivalent permisului de şedere eliberat de autoritati ori un document echivalent acestora emis de autoritatile altor state, potrivit legislatiei Uniunii Europene;
d) persoane care se deplaseaza in interes profesional, dovedit prin viza, permis de şedere sau un alt document echivalent, respectiv cadre medicale, cercetatori in domeniul medical, cadre medicale pentru ingrijire geriatrica, transportatorii şi alte categorii de personal implicat in transportul de bunuri care asigura astfel de transporturi necesare;
e) personalul misiunilor diplomatice, oficiilor consulare şi al organizatiilor internationale, precum şi membrii familiilor acestora care ii insotesc in misiuni permanente pe teritoriul Romaniei, personalul militar sau personalul care poate asigura ajutor umanitar;
f) persoane in tranzit, inclusiv cei repatriati ca urmare a acordarii protectiei consulare;
g) pasageri care calatoresc din motive imperative;
h) persoane care au nevoie de protectie internationala sau din alte motive umanitare, persoane care fac obiectul prevederilor Regulamentului (UE) nr. 604/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 26 iunie 2013 de stabilire a criteriilor şi mecanismelor de determinare a statului membru responsabil de examinarea unei cereri de protectie internationala prezentate intr-unul dintre statele membre de catre un resortisant al unei tari terte sau de catre un apatrid, precum şi persoane returnate in baza acordurilor de readmisie;
i) strainii şi apatrizii care calatoresc in scop de studii;
j) strainii şi apatrizii, lucratori inalt calificati, daca angajarea acestora este necesara din punct de vedere economic, iar activitatea nu poate fi amanata sau desfaşurata in strainatate;
k) strainii şi apatrizii, lucratori transfrontalieri, lucratori sezonieri, personal navigant maritim şi fluvial;
l) membrii delegatiilor sportive internationale care participa la competitii sportive organizate pe teritoriul Romaniei, in conditiile legii;
m) membrii echipelor de filmare a productiilor cinematografice sau audiovizuale, personalul tehnic şi artistic care participa la evenimentele culturale care se deruleaza pe teritoriul Romaniei, in baza unor relatii contractuale dovedite sau a unor documente justificative.
31. In absenta unor reglementari contrare la nivel national, masura stabilita la pct. 30 nu se mai aplica cetatenilor straini și apatrizilor originari din sau rezidenti in state terte dinspre care, la nivel european, este stabilita ridicarea restrictiilor temporare asupra calatoriilor neesentiale catre Uniunea Europeana.
32. Se poate institui carantina zonala in conditiile art. 7 şi 12 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor masuri in domeniul sanatatii publice in situatii de risc epidemiologic şi biologic, republicata cu modificarile și completarile ulterioare.
33. Se propune mentinerea competentei Comitetului National pentru Situatii de Urgenta de a adopta masuri de suspendare a zborurilor efectuate de operatorii economici din aviatie spre și dinspre tarile cu risc epidemiologic ridicat, care au fost stabilite prin hotarare a Comitetul National pentru Situatii de Urgenta la propunerea Institutul National de Sanatate Publica.
34. Sunt exceptate de la prevederile pct. 33 urmatoarele categorii de zboruri:
a) efectuate cu aeronave de stat;
b) de transport marfa și/sau corespondenta;
c) umanitare sau care asigura servicii medicale de urgenta;
d) pentru cautare-salvare sau de interventie in situatii de urgenta, la solicitarea unei autoritati publice din Romania;
e) avand drept scop transportul echipelor de interventie tehnica, la solicitarea operatorilor economici stabiliti in Romania;
f) aterizari tehnice necomerciale;
g) de pozitionare a aeronavelor, fara incarcatura comerciala tip ferry;
h) tehnice in scopul efectuarii unor lucrari la aeronave;
i) efectuate de transportatori aerieni detinatori de licenta de operare in conformitate cu reglementarile Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucratorilor sezonieri sau pentru repatrierea unor cetateni straini, din Romania catre alte state, cu avizul Autoritatii Aeronautice Civile Romane și al autoritatii competente din statul de destinatie;
j) efectuate de transportatori aerieni detinatori de licenta de operare in conformitate cu reglementarile Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), din alte state catre Romania pentru repatrierea cetatenilor romani, cu avizul Autoritatii Aeronautice Civile Romane, in baza acordului Ministerului Afacerilor Interne și al Ministerului Afacerilor Externe;
k) efectuate de transportatori aerieni detinatori de licenta de operare in conformitate cu reglementarile Uniunii Europene, prin curse neregulate (charter), pentru transportul lucratorilor din sectorul transporturilor prevazuti in anexa nr. 3 la Comunicarea privind implementarea Culoarelor Verzi („Green Lanes“) in temeiul Orientarilor privind masurile de gestionare a frontierelor in vederea protejarii sanatatii și a asigurarii disponibilitatii marfurilor și serviciilor esentiale - C(2020) 1897, din 23.03.2020, din Romania catre alte state și din alte state catre Romania, cu avizul Autoritatii Aeronautice Civile Romane și al autoritatii competente din statul de destinatie.
35. Se propune mentinerea interdictiei efectuarii transportului rutier de persoane prin servicii ocazionale, precum și suplimentarea unor curse regulate, potrivit reglementarilor in vigoare, in scopul participarii la procesiunile și/sau pelerinajele religioase catre locurile unde se desfașoara aceste activitati.
36. Se propune mentinerea inchiderii temporare, totale sau partiale, a urmatoarelor puncte de trecere a frontierei de stat:
1. la frontiera romano-ungara: Carei, judetul Satu Mare.
2. la frontiera romano-bulgara:
a) Lipnita, judetul Constanta;
b) Dobromir, judetul Constanta;
c) Bechet, judetul Dolj (cu exceptia traficului de marfa).
3. la frontiera Romaniei cu Republica Moldova: Radauti-Prut, judetul Botoșani;
4. la frontiera romano-sarba:
a) Moldova Noua, judetul Caraș-Severin;
b) Valcani, judetul Timiș;
c) Stamora-Moravita, judetul Timiș - feroviar (cu exceptia traficului de marfa);
d) Lunga, judetul Timiș;
e) Foeni, judetul Timiș.
37. Se propune mentinerea desfașurarii programului cu publicul a operatorilor economici care desfașoara activitati de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau bauturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, in interiorul cladirilor, fara a depași 50% din capacitatea maxima a spatiului şi doar in intervalul orar 06.00-22.00, in judetele/ localitatile unde incidenta cumulata a cazurilor in ultimele 14 zile este mai mica sau egala de 1,5/1.000 de locuitori, fara a depași 30% din capacitatea maxima a spatiului și in intervalul orar 06.00-22.00, daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mare de 1,5 și mai mica sau egala cu 3/1.000 de locuitori și este interzisa la depașirea incidentei de 3/1.000 de locuitori.
38. Se propune mentinerea desfașurarii activitatii restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unitati de cazare, fara a depași 50% din capacitatea maxima a spatiului şi doar in intervalul orar 06.00-22.00, in judetele/localitatile unde incidenta cumulata a cazurilor in ultimele 14 zile este mai mica sau egala de 1,5/1.000 de locuitori, fara a depași 30% din capacitatea maxima a spatiului și doar in intervalul orar 06.00-22.00, daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mare de 1,5 și mai mica sau egala cu 3/1.000 de locuitori și doar pentru persoanele cazate in cadrul acestor unitati in judetele/ localitatile unde este depașita incidenta de 3/1.000 de locuitori in ultimele 14 zile.
39. Masurile prevazute la pct. 37 şi 38 se aplica şi operatorilor economici care desfaşoara activitati in spatiile publice care au un acoperiş, plafon sau tavan şi care sunt delimitate de cel putin 2 pereti, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent.
40. In situatia in care activitatea operatorilor economici prevazuti la pct. 38 și 39 este restrictionata sau inchisa, se permit prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și bauturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consuma in spatiile respective.
41. Operatorii economici prevazuti la pct. 37 și 38 vor respecta obligatiile stabilite prin ordin al ministrului sanatatii şi al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului.
42. Prepararea, comercializarea și consumul produselor alimentare și bauturilor alcoolice și nealcoolice sunt permise in spatiile special destinate dispuse in exteriorul cladirilor, in aer liber, cu exceptia celor prevazute la pct. 39, cu asigurarea unei distante de minimum 2 m intre mese și participarea a maximum 6 persoane la o masa, daca sunt din familii diferite, și cu respectarea masurilor de protectie sanitara stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii, ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului și al președintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare și pentru Siguranta Alimentelor.
43. Se propune mentinerea interdictiei de desfașurare a activitatii in baruri, cluburi și discoteci.
44. Se propune ca operatorii economici care desfaşoara activitati de comert/prestari de servicii in spatii inchise şi/sau deschise, publice şi/sau private, sa işi organizeze şi sa desfaşoare activitatea in intervalul orar 05.00-21.00.
45. Prin exceptie de la prevederile pct. 44, in intervalul orar 21.00-05.00, operatorii economici pot activa doar in relatia cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu.
46. Prin exceptie de la prevederile pct. 44, in intervalul orar 21.00-05.00, unitatile farmaceutice, benzinariile, operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu, precum și operatorii economici din domeniul transportului rutier de persoane care utilizeaza autovehicule cu capacitate mai mare de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducatorului auto și cei din domeniul transportului rutier de marfuri care utilizeaza autovehicule cu masa maxima autorizata de peste 2,4 tone, işi pot desfaşura activitatea in regim normal de munca, cu respectarea normelor de protectie sanitara.
47. In interiorul centrelor comerciale in care iși desfașoara activitatea mai multi operatori economici nu se permite exploatarea locurilor de joaca, a salilor de jocuri, precum și a activitatii barurilor, cluburilor și discotecilor.
48. Se propune ca transportul aerian sa se desfașoare in continuare cu respectarea masurilor și restrictiilor referitoare la igiena și dezinfectia spatiilor comune, echipamentelor, mijloacelor de transport și aeronavelor, procedurile și protocoalele din interiorul aeroporturilor și aeronavelor, regulilor de conduita pentru personalul operatorilor aeroportuari, aerieni și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, in scopul prevenirii contaminarii pasagerilor și personalului ce activeaza in domeniul transportului aerian, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sanatatii și al ministrului afacerilor interne.
49. Se propune ca transportul feroviar sa se desfașoare in continuare cu respectarea masurilor și restrictiilor referitoare la igiena și dezinfectia spatiilor comune din gari, halte, statii sau puncte de oprire, a echipamentelor și garniturilor de tren, procedurile și protocoalele din interiorul garilor, haltelor, statiilor sau punctelor de oprire, dar și in interiorul vagoanelor și garniturilor de tren, gradul și modul de ocupare al materialului rulant, regulile de conduita pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, in scopul prevenirii contaminarii pasagerilor și personalului ce activeaza in domeniul transportului feroviar, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sanatatii și al ministrului afacerilor interne.
50. Se propune ca transportul rutier sa se desfașoare in continuare cu respectarea masurilor și restrictiilor referitoare la igiena și dezinfectia mijloacelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul mijloacelor de transport, gradul și modul de ocupare a mijloacelor de transport, regulile de conduita pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, in scopul prevenirii contaminarii pasagerilor și personalului ce activeaza in domeniul transportului rutier, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sanatatii și al ministrului afacerilor interne.
51. Se propune ca transportul naval sa se desfașoare in continuare cu respectarea masurilor și restrictiilor referitoare la igiena și dezinfectia navelor de transport persoane, procedurile și protocoalele din interiorul navelor de transport persoane, gradul și modul de ocupare al navelor de transport persoane, regulile deconduita pentru personalul operatorilor și pentru pasageri, precum și privitor la informarea personalului și pasagerilor, in scopul prevenirii contaminarii pasagerilor și personalului ce activeaza in domeniul transportului naval, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor, infrastructurii și comunicatiilor, ministrului sanatatii și al ministrului afacerilor interne.
52. Se propune ca transportul intern și international de marfuri și persoane sa se desfașoare in continuare, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului transporturilor și infrastructurii, ministrului sanatatii și al ministrului afacerilor interne.
53. Se mentine suspendarea activitatii operatorilor economici desfașurata in spatii inchise in urmatoarele domenii: activitati in piscine, locuri de joaca și sali de jocuri.
54. Activitatea cu publicul a operatorilor economici licentiati in domeniul jocurilor de noroc este permisa fara a depași 50% din capacitatea maxima a spatiului in judetele/localitatile unde incidenta cumulata a cazurilor in ultimele 14 zile este mai mica sau egala de 1,5/1.000 de locuitori, fara a depași 30% din capacitatea maxima a spatiului, daca incidenta cumulata in ultimele 14 zile a cazurilor din judet/localitate este mai mare de 1,5 și mai mica sau egala cu 3/1.000 de locuitori și este interzisa la depașirea incidentei de 3/1.000 de locuitori.
55. Se propune mentinerea obligatiei pentru institutiile și autoritatile publice, operatorii economici și profesioniștilor de a organiza activitatea, astfel incat sa asigure, la intrarea in sediu, in mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mainilor, atat pentru personalul propriu, cat și pentru vizitatori, in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului sanatatii și al ministrului afacerilor interne.
56. Se mentine obligatia ca activitatea la nivelul cabinetelor stomatologice și unitatilor sanitare non-COVID, sa se desfașoare numai in conditiile stabilite prin ordinul ministrului sanatatii.
57. Se mentine obligatia operatorilor economici care desfașoara activitati de jocuri de noroc, ingrijire personala, primire turistica cu functiuni de cazare, precum și activitati de lucru in birouri cu spatii comune in sistem deschis de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului economiei, antreprenoriatului şi turismului și al ministrului sanatatii, in baza caruia iși pot desfașura activitatea.
58. Operatorii economici care desfașoara activitati de jocuri de noroc au obligatia sa respecte orarul de lucru cu publicul și restrictiile stabilite prin hotarare a Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, la propunerea Grupului de suport tehnico-știintific privind gestionarea bolilor inalt contagioase pe teritoriul Romaniei sau a comitetului judetean/al municipiului București pentru situatii de urgenta.
Masurile se stabilesc pentru unitatile administrativ-teritoriale in care se constata o raspandire comunitara intensa a virusului și/sau un numar in creștere al persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2.
59. Se mentine obligatia operatorilor economici care desfașoara activitati de administrare a ștrandurilor exterioare, a piscinelor exterioare sau salilor de sport/fitness de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul comun al ministrului tineretului și sportului și al ministrului sanatatii.
60. Se mentine obligatia operatorilor economici care desfașoara activitati de tratament balnear de a respecta normele de prevenire stabilite prin ordinul ministrului sanatatii.
61. Se propune limitarea gradului de ocupare a spatiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistica, astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanta Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfașurarea activitatii de turism in Romania, cu modificarile și completarile ulterioare, la cel mult 70% din capacitatea maxima a acestora, dispuse in urmatoarele localitati/zone in care se practica schiul sau alte sporturi de iarna:
1. Azuga, Bușteni și Sinaia din judetul Prahova;
2. Baile Tușnad, Borsec, Baile Homorod, Harghita-Bai din judetul Harghita;
3. Borșa și Cavnic din judetul Maramureș;
4. Poiana Brașov, Predeal și Bran din judetul Brașov;
5. Sovata din judetul Mureș;
6. Vatra Dornei din judetul Suceava;
7. Voineasa din judetul Valcea;
8. Zona Borlova-Muntele Mic, comuna Turnu Ruieni din judetul Caraș Severin;
9. Arieșeni din judetul Alba;
10. Durau din judetul Neamt;
11. Novaci-Ranca din judetul Gorj;
12. Paltiniș din judetul Sibiu;
13. Stana de Vale din judetul Bihor;
14. Straja din judetul Hunedoara.
62. Se mentine obligatia ca activitatea in creșe și after-school-uri, sa se desfașoare numai cu respectarea conditiilor stabilite prin ordin comun al ministrului educatiei, al ministrului muncii și protectiei sociale și al ministrului sanatatii.
63. Se mentine permiterea in cadrul unitatilor/institutiilor de invatamant a activitatilor didactice și a altor activitati specifice precum și organizarea și desfașurarea examenelor pentru elevi/studenti, cadre didactice, in conditiile respectarii masurilor de prevenire stabilite prin ordin comun al ministrului educatiei și al ministrului sanatatii.
64. Se propune ca la aparitia a 3 cazuri de imbolnavire cu SARS-CoV-2 intr-un interval de 7 zile consecutive, in spatiile destinate cazarii elevilor sau studentilor sa fie instituita masura inchiderii cladirii pentru o perioada de 14 zile. Pentru elevii/studentii care nu au posibilitatea deplasarii la domiciliu sau o alta locatie se asigura, de catre unitatea de invatamant responsabila, cazarea in conditii de carantina, precum și masurile necesare pentru sprijinirea asigurarii necesitatilor de baza.
65. Se propune mentinerea suspendarii activitatii targurilor, balciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotararea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comertului cu produse şi servicii de piata in unele zone publice.
66. In vederea limitarii raspandirii infectiilor cu SARS-CoV-2, activitatea pietelor agroalimentare, inclusiv a celor volante, se desfașoara in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului dezvoltarii, lucrarilor publice și administratiei, al ministrului agriculturii și dezvoltarii rurale, al ministrului sanatatii și al ministrului muncii și protectiei sociale.
67. In vederea limitarii raspandirii infectiilor cu SARS-CoV-2, utilizarea partiilor și/sau a traseelor de schi pentru agrement, precum și organizarea și desfașurarea activitatii operatorilor economici care le exploateaza/intretin se fac in conditiile stabilite prin ordin comun al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului, al ministrului dezvoltarii, lucrarilor publice și administratiei, al ministrului sanatatii și al ministrului muncii și protectiei sociale.
68. Se propune mentinerea obligatiei de organizare a programului de lucru in regim de telemunca sau munca la domiciliu pentru toti angajatorii la care specificul activitatii permite aceasta desfașurare a muncii.
69. In vederea evitarii aglomerarii transportului public, in situatia in care nu se poate desfaşura activitatea in regim de telemunca sau munca la domiciliu, se propune mentinerea obligatiei de organizare a programului de lucru de catre angajatorii din sistemul privat, autoritatile şi institutiile publice centrale şi locale, indiferent de modul de finantare şi subordonare, precum şi regiile autonome, societatile nationale, companiile nationale şi societatile la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritoriala, cu un numar mai mare de 50 de salariati, astfel incat personalul sa fie impartit in grupe care sa inceapa, respectiv sa termine activitatea la o diferenta de cel putin o ora.
70. Constatarea incadrarii in limitele de incidenta cumulata a cazurilor pe ultimele 14 zile in vederea punerii in aplicare a masurilor stabilite in prezenta hotarare se realizeaza in maxim 48 de ore de la atingerea acestora prin hotarare a comitetului judetean/al municipiului Bucureşti pentru situatii de urgenta pe baza analizelor prezentate de directiile de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, iar masurile se aplica pentru o perioada de 14 zile, urmand a fi reevaluate la finalul acesteia.
71. Directiile de sanatate publica judetene, respectiv a municipiului Bucureşti, calculeaza zilnic, pentru fiecare localitate din zona de competenta, incidenta cumulata a cazurilor pentru ultimele 14 zile și prezinta comitetului judetean/al municipiului Bucureşti pentru situatii de urgenta, analiza rezultata in cel mult 24 de ore de la data constatarii atingerii limitelor stabilite in prezenta hotarare.
72. Calculul zilnic prevazut la pct. 70 se realizeaza prin raportare la cifra reprezentand suma persoanelor cu domiciliul sau reşedinta in localitatea de referinta, comunicata comitetului judetean/al municipiului Bucureşti pentru situatii de urgenta de catre Directia pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin structurile teritoriale judetene, in prima zi lucratoare a saptamanii, la ora 1600. Cifra comunicata de catre Directia pentru Evidenta Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date prin structurile teritoriale judetene este utilizata ca referinta pentru intreaga perioada de timp pana la furnizarea unui nou set de date actualizate.