Inmatricularile pentru autovehiculele de transport marfa au crescut cu 11,1% in trimestrul IV al anului 2020 fata de perioada similara din 2019, iar cele pentru transportul de pasageri au scazut cu 2,5%, potrivit Institutului National de Statistica (INS).

Potrivit INS, in trimestrul IV 2020, inmatricularile noi de vehicule rutiere pentru transportul marfurilor au inregistrat cresteri la toate categoriile astfel: la categoria remorci si semiremorci cu 15,5%, la categoria autocamioane (inclusiv vehicule rutiere pentru scopuri speciale) cu 9,9% si la categoria autotractoare, cu 4,7%.

"In trimestrul IV 2020, comparativ cu trimestrul corespunzator din anul 2019, inmatricularile noi de vehicule pentru transportul pasagerilor au inregistrat crestere la categoria mopede si motociclete cu 60,6% si scaderi la categoriile autobuze si microbuze cu 25,9% si autoturisme cu 3,5%", a mai aratat INS.

Conform INS, fata de trimestrul III 2020, in trimestrul IV, inmatricularile noi de vehicule rutiere au inregistrat crestere cu 13,4% la vehiculele pentru transportul pasagerilor si cu 4,8% la vehiculele pentru transportul marfurilor.

"Vehiculele rutiere clasificate in conformitate cu Normele europene de poluare, inmatriculate in circulatie, cuprindeau la sfarsitul trimestrului IV 2020, in proportie de 55%, vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6 si in proportie de 12,7%, vehicule cu norma de poluare Non-Euro", a mai anuntat Institutul de Statistica.

Pentru categoria autoturisme, cea mai insemnata pondere a fost detinuta de vehicule conforme cu norma europeana Euro 4, respectiv 35,3%; pentru categoria autobuze si microbuze cele mai multe vehicule, respectiv 25,8% au fost clasificate in norma Euro 3, iar pentru categoria mopede si motociclete, cele mai multe vehicule, respectiv 31,6% au fost clasificate Non-Euro.

Vehiculele conforme cu norma europeana Euro 3 au predominat pentru categoria autocamioane in proporie de 30,9%, cele conforme cu norma Euro 5 au fost preponderente pentru categoria autotractoare in proporie de 33%, in timp ce pentru categoria vehicule rutiere pentru scopuri speciale cele mai multe vehicule, respectiv 27,4% au fost clasificate in norma Non-Euro.

Ponderea inmatricularilor noi de autoturisme importate second hand in total inmatriculari noi de autoturisme a fost de 71,7%.