La a doua rectificare bugetara Ministerul Transporturilor a primit 293,9 milioane lei
In sedinta din 15 noiembrie Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetara din acest an.
Urmare a rectificarii bugetare, Ministerul Transporturilor a primit 293,9 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 345,6 milioane lei pentru asigurarea cofinantarii nationale si a cheltuielilor neeligibile aferente proiectelor cu finantare din fonduri externe nerambursabile postaderare aferente perioadei 2014-2020; s-a redus suma de 51,7 milioane lei aferenta economiilor inregistrate la unele naturi de cheltuieli. Reamintim ca la prima rectificare a acestui an, bugetul Ministerului Transporturilor fusese redus cu aproape 2 miliarde de lei.
Conform noii rectificari bugetare ministerele au primit:
Ministerul Muncii si Justitiei Sociale:+630,9 milioane lei per sold; s-au asigurat suplimentar 537 milioane lei pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, alocatiilor de stat pentru copii, a indemnizatiilor pentru cresterea copilului si a contributiilor de asigurari sociale de sanatate aferente indemnizatiilor si 115,9 milioane lei pentru majorarea transferurilor de echilibrare catre bugetul asigurarilor sociale de stat; au fost identificate si economii la unele naturi de cheltuieli si prin urmare s-au redus 22 milioane lei ;
Ministerul Afacerilor Interne: +363,5 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 380 milioane lei pentru plata pensiilor militare de stat cuvenite cadrelor militare trecute în rezerva si politistilor carora le-au încetat raporturile de serviciu în anul 2017, precum si pentru plata diferentelor rezultate în urma recalcularii drepturilor de pensii; s-a redus suma de 16,5 milioane lei aferenta economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;
Ministerul Sanatatii: +281,0 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 287,2 milioane lei, în principal, pentru actiunile si programele de sanatate, pentru plata salariilor medicilor rezidenti, personalului medical din structurile de primiri urgente, precum si pentru majorarea transferurilor catre bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate; s-a redus suma de 6,2 milioane lei aferenta economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;
Ministerul Justitiei: +232,1 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 240,2 milioane lei pentru achitarea transelor aferente anului 2017 pentru hotarârile judecatoresti care au ca obiect drepturi de natura salariala stabilite în favoarea personalului din sistemul justitiei; s-a redus suma de 8,1 milioane lei aferenta economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;
Ministerul Educatiei Nationale: + 30,0 milioane lei per sold; s-au asigurat 50 milioane lei pentru plata hotarârilor judecatoresti având ca obiect drepturi salariale pentru personalul din institutiile de învatamânt universitar de stat; s-a redus suma de 20 milioane lei aferenta economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;
Bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate : + 269,7 milioane lei, pentru servicii medicale si medicamente;
Bugetul Asigurarilor Sociale de Stat : +323 milioane lei pentru asigurarea necesarului pentru plata pensiilor de asigurari sociale.
Diminuari au fost operate la Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat (-78,5 milioane lei), Ministerul Finantelor Publice (-52,9 milioane lei), Ministerul Dezvoltarii Regionale Administratiei Publice si Fondurilor Europene (-43,7 milioane lei per sol, dar s-a alocat suplimentar 71,5 milioane lei pentru PNDL), Ministerul Culturii si Identitatii Nationale (-27,8 milioane lei), Ministerul Mediului (-27,4 milioane lei), având în vedere, în principal, gradul de executie a cheltuielilor.