Din data de 21 mai 2020, ora 06.00, la granita dintre Romania si Ungaria sunt deschise 10 puncte de trecere a frontierei, atat pentru traficul de turisme si persoane, a anuntat Politia de Frontiera.  

"Pentru punerea in aplicare a solutiilor de fluidizare a traficului la granita de vest, stabilite in cadrul intalnirii care a avut loc in Ungaria, la Budapesta, in data de 19 mai a.c., intre ministrii de interne ai Romaniei si Ungariei, Ion-Marcel Vela si Sándor Pinter, sefii politiilor de frontiera din cele doua state au purtat o serie de discutii in cadrul carora au stabilit detaliile tehnice in vederea implementarii acestora la frontiera comuna" precizeaza institutia.

Astfel, incepand cu data de 21 mai 2020, ora 06.00, la granita romano-ungara sunt deschise zece puncte de trecere a frontierei, atat pentru traficul de turisme si persoane, pentru efectuarea formalitatilor specifice pe sensul de intrare / iesire in / din tara si cu respectarea  masurilor dispuse pe linie de sanatate publica din cele doua state:

  1. P.T.F. Petea – judetul Satu Mare
  2. P.T.F. Urziceni – judetul Satu Mare
  3. P.T.F. Valea lui Mihai – judetul Bihor
  4. P.T.F. Bors – judetul Bihor
  5. P.T.F. Salonta – judetul Bihor
  6. P.T.F. Varsand – judetul Arad
  7. P.T.F. Turnu – judetul Arad
  8. P.T.F. Nadlac I – judetul Arad
  9. P.T.F. Nadlac II – judetul Arad
  10. P.T.F. Cenad – judetul Timis

Tot pentru fluidizarea traficului in punctele de frontiera si pentru a veni in sprijinul persoanelor care nu se deplaseaza cu mijloace de transport personale, incepand cu aceeasi data si aceeasi ora, sunt operationale pe teritoriul Ungariei, in regim permanent, doua culoare de tranzit pentru transportul persoanelor cu microbuze/autocare, cu intrare in Romania prin P.T.F. Nadlac II – Autostrada si P.T.F. Bors.

Intrarea in Romania prin cele zece puncte de frontiera se realizeaza in regim permanent (24/24 de ore), cu respectarea conditiilor legale dispuse in contextul pandemiei, respectiv controlul specific la intrarea in tara, completarea declaratiei pe proprie raspundere si efectuarea triajului epidemiologic de catre reprezentantii Directiei de Sanatate Publica in vederea stabilirii masurilor obligatorii de izolare/carantina la locuinta, dupa caz, carantina institutionalizata.

Pentru informatii privind situatia punctelor de frontiera deschise traficului international dar si pentru evitarea timpilor mari de asteptare de la granita dintre Romania si Ungaria, facem apel catre cetateni sa consulte comunicatele oficiale si aplicatia Trafic on-line la adresa: http://www.politiadefrontiera.ro/traficonline/.