La inceput de mandat, Ministrul Transporturilor are intalniri cu partenerii sociali ce activeaza in domeniile de activitate gestionate de minister

Noul Ministru al Transporturilor, Felix Stroe s-a intalnit joi, 19 octombrie, la sediul Ministerului Transporturilor, cu liderii federatiilor sindicale feroviare.

In cadrul intalnirii cu sindicalistii feroviari au fost discutate subiecte precum: situatia existenta la nivelul companiilor din calea ferata, solutii pentru imbunatatirea conditiilor de munca si actele normative  care trebuie promovate pentru dezvoltarea domeniului feroviar.

”La inceput de mandat vreau sa va transmit dumneavoastra si oamenilor pe care ii reprezentati ca veti avea in mine un partener de dialog. Ceea ce, insa va cer, atat dumneavoastra cat și angajatilor din companiile feroviare este sa incepem sa reconstruim ce a reprezentat odata calea ferata. Nu va fi un drum usor dar aveti alaturi un om care stie ce inseamna disciplina, profesionalismul si onoarea. Pana in prezent tot ceea ce am construit, am realizat pentru ca am avut alaturi o echipa. De aceea, va invit sa fiti alaturi de mine, sa avem un dialog sincer, constructiv iar daca vor mai fi si greseli, sa le corectam cat mai repede”

a declarat Felix Stroe, Ministrul Transporturilor.

Aceasta actiune deschide seria de intalniri pe care Felix Stroe si-a propus sa le aiba cu partenerii sociali ce activeaza in domeniile de activitate gestionate de minister.

Speram ca in curand actualul Ministru al Transporturilor va avea un dialog si cu partenerii sociali din domeniul transporturilor rutiere, domeniu care se confrunta cu probleme extrem de serioase atat in plan intern cat si in plan international.