Presedintele Klaus Iohannis a trimis Curtii Constitutionale (CCR) o noua sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii care interzice amplasarea dispozitivelor de masurare a vitezei in locurile unde acestea nu sunt vizibile.
Seful statului a trimis la CCR o obiectie de neconstitutionalitate asupra Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice (Codul rutier).
Legea a mai fost contestata la CCR de presedintele Iohannis, iar judecatorii CCR au decis ca este neconstitutionala.
Dupa reexaminare, in data de 4 iunie, Parlamentul a trimis actul normativ la promulgare.
"Tinand cont de faptul ca forma legii transmise la promulgare este una ulterioara procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curtii
Constitutionale nr. 684/2018 (publicata in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 50 din 18 ianuarie 2019) si avand in vedere ca Parlamentul a adoptat o serie de reglementari care sunt contrare si excedeaza limitelor deciziei mentionate, consideram ca Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice a fost adoptata cu incalcarea dispozitiilor art. 147 alin. (2) si (4) din Constitutie", se arata in sesizarea presedintelui Klaus Iohannis.
Acesta precizeaza ca Parlamentul a eliminat unele texte si a operat modificari, insa acestea nu au facut obiectul sesizarii de neconstitutionalitate.
"Examinand legea adoptata de Parlament in forma in care aceasta a fost retrimisa la promulgare, reiese ca anumite texte din legea criticata au fost eliminate desi acestea nu au facut obiectul sesizarii de neconstitutionalitate si nici al controlului de constitutionalitate, iar altele au fost modificate desi acestea nu au fost declarate neconstitutionale si nu corespund vreunei necesitati de recorelare cu celelalte dispozitii ale legii", mai arata Klaus Iohannis in textul sesizarii.
Forma anterioara controlului de constitutionalitate prevedea: „Constatarea contraventiilor cu privire la faptele care incalca dispozitiile privind limitele de viteza se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei”.
CCR a constatat ca: „dispozitiile art. 109 alin. (3) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, in forma modificata prin legea criticata - potrivit carora constatarea contraventiilor cu privire la faptele care incalca dispozitiile privind limitele de viteza se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei - nu incalca standardele de claritate si previzibilitate a legii, ce reprezinta o cerinta de rang constitutional, astfel ca nu aduc atingere prevederilor art. 1 alin. (5) din Constitutie privind principiul legalitatii. Chiar daca dispozitiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3 si lit. d) pct. 3 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc, pentru toate contraventiile savarsite prin incalcarea limitelor legale de viteza, ca depasirea vitezei maxime admise este «constatata, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic», aceasta nu inseamna ca textul de lege criticat nu este clar si previzibil.”
in procedura reexaminarii, Parlamentul a modificat textul legii astfel: „(3) Constatarea contraventiilor cu privire la faptele care incalca dispozitiile privind limitele de viteza se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei”.
Presedintele Klaus Iohannis mai arata ca Parlamentul a operat completari asupra acestui text de lege, desi acesta a fost declarat constitutional de CCR.
"Cu toate ca aceste prevederi au facut obiectul sesizarii de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala a stabilit prin Decizia nr. 684/2018 ca acestea sunt constitutionale in raport cu criticile formulate, asadar modificarea acestor dispozitii s-a facut cu depasirea limitelor deciziei Curtii Constitutionale. Prin urmare, in cazul de fata, ca efect al depasirii de catre Parlament a limitelor reexaminarii, dispozitiile art. 147 alin. (2) din Constitutie au fost incalcate", potrivit sesizarii.
De asemenea, potrivit Deciziei CCR nr. 33/2018, in cadrul procedurii de reexaminare, Parlamentul poate modifica si alte prevederi legale decat cele constatate ca fiind neconstitutionale numai daca acestea sunt legate cu dispozitiile declarate ca fiind neconstitutionale, pentru a asigura caracterul unitar al legii.
Seful statului mai semnaleaza si faptul ca aceleasi critici sunt aplicabile si in ceea ce priveste modul in care sau pus de acord cu decizia dispozitiile articolului unic, cu referire la modificarea alin. (4) al art. 109 din Ordonanta de urgenta nr. 195/2002, din legea in forma anterioara controlului de constitutionalitate.
Acesta prevedea: „(4) Dispozitivele destinate masurarii vitezei se instaleaza exclusiv pe autovehicule care prezinta inscrisurile si insemnele distinctive ale politiei rutiere si care sunt pozitionati vizibil. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate masurarii vitezei se utilizeaza la o distanta maxima de 10 metri de autovehiculele care prezinta inscrisurile si insemnele distinctive ale politiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de masurare a vitezei din autovehicule care nu prezinta inscrisurile si insemnele distinctive, de catre politisti care nu poarta uniforme, cu inscrisuri si insemne distinctive, conform alin. (1)”.
Curtea a constatat ca „formularea dispozitiilor art. 109 alin. (4) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002, in forma modificata prin legea criticata, este clara, intrucat pozitionarea vizibila se refera la autovehiculele pe care se instaleaza dispozitivele destinate masurarii vitezei, fara ca vizibilitatea autovehiculelor respective sa fie raportata in vreun fel la distantele de 500-1.000 m fata de radar (in cazul amplasarii dispozitivelor radar in localitate), respectiv de 2.000-4.000 m (in cazul amplasarii acestora in afara localitatii), aceste distante
fiind prevazute, in mod expres, de legea criticata cu privire la postarea panourilor de atentionare privind prezenta dispozitivelor radar instalate pe autovehicule stationare sau pe suportii amenajarilor rutiere, precum si a dispozitivelor radar tip pistol".
in procedura reexaminarii, Parlamentul a modificat textul alin. (4) al art. 109 din Ordonanta de urgenta nr. 195/2002, in sensul urmator: „(4) Constatarea contraventiilor cu privire la faptele care incalca dispozitiile privind limitele de viteza se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei.” (4) Dispozitivele destinate masurarii vitezei se instaleaza exclusiv pe autovehicule care prezinta inscrisurile si insemnele distinctive ale politiei rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate masurarii vitezei se utilizeaza la o distanta maxima de 10 metri de autovehiculele care prezinta inscrisurile si insemnele distinctive ale politiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de masurare a vitezei din autovehicule care nu prezinta inscrisurile si insemnele distinctive, de catre politisti care nu poarta uniforme, cu inscrisuri si insemne distinctive, conform alin. (l) si care nu sunt amplasate in locuri vizibile”.
De asemenea, in lege lipsesc dispozitiile cuprinse la articolul unic referitoare la modificarea alin. (5) si (12) ale art. 190 din Ordonanta de urgenta nr. 195/2002, astfel cum acestea erau prevazute in legea adoptata in prima faza, anterior deciziei CCR.
Legea prevedea: "(5) Autovehiculele pe care sunt instalate dispozitivele radar pot fi utilizate stationar sau in miscare. (12) Pentru amenzile contraventionale in cuantum de pana la 20 puncte-amenda, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumatate din minimul amenzii prevazute de lege".
Curtea obliga Parlamentul sa reexamineze dispozitiile legii in limitele deciziei.
"invederam ca prevederile alin. (5) si (12) ale art. 190 din Ordonanta de urgenta nr. 195/2002 nu au facut nici obiectul sesizarii de neconstitutionalitate a Presedintelui Romaniei si, evident, nici al controlului de constitutionalitate. Asadar eliminarea acestor dispozitii s-a facut cu depasirea limitelor deciziei Curtii Constitutionale. Prin urmare, in cazul de fata, ca efect al depasirii de catre Parlament a limitelor reexaminarii, dispozitiile art. 147 alin. (2) din Constitutie au fost incalcate", mai noteaza Iohannis.
Camera Deputatilor a adoptat decizional, pe 14 mai, legea care interzice amplasarea aparatelor radar in locuri de unde nu sunt vizibile pe drumurile publice, cu 186 voturi "pentru" si 21 "impotriva".
Deputatii au votat Legea pentru modificarea art.109 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, reexaminata ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr.684 din 6 noiembrie 2018.
La data de 27 iulie 2018, Presedintele Romaniei a formulat o sesizare de neconstitutionalitate asupra Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice, solicitand instantei constitutionale sa constate ca Parlamentul a adoptat aceasta lege cu nerespectarea dispozitiilor consacrate de art. 1 alin. (5), art. 21 si art. 22 alin. (1) din Constitutia Romaniei.