Prelungirea negocierilor pentru incheierea unui acord comercial post-Brexit intre Uniunea Europeana (UE) si Marea Britanie ridica numeroase semne de intrebare cu privire la limitarile care vor interveni incepand cu 1 ianuarie 2021, se arata intr-un articol de opinie semnat de specialistii Deloitte Romania, Radu Derscariu si Mihaela Vechiu. Potrivit acestora, libera circulatie a persoanelor, una din cele patru libertati fundamentale garantate de apartenenta la UE, va fi, cu siguranta, ingradita. Cat de mult, depinde de rezultatul negocierilor dintre cele doua parti.

Regulile actuale privind circulatia persoanelor intre Marea Britanie si UE raman valabile pana la finalul perioadei de tranzitie, respectiv pana la data de 31 decembrie 2020. Cu alte cuvinte, cetatenii britanici si familiile lor vor putea in continuare sa studieze, sa traiasca si sa munceasca in UE, ca si pana cum, fara actiuni suplimentare. Aceeasi regula se aplica si in cazul cetatenilor europeni din Marea Britanie.

Perioada de tranzitie a fost convenita in baza acordului de retragere pentru a da timp celor doua parti sa stabileasca un cadru preferential de relationare post-Brexit pe toate palierele, inclusiv in privinta circulatiei persoanelor. insa avand in vedere ca mai este foarte putin timp pana la expirarea acestei perioade, iar prelungirea ei nu este posibila, statele implicate par a se pregati mai degraba pentru situatia in care 2021 incepe fara un acord. Cum afecteaza acest aspect statutul cetatenilor britanici stabiliti in Romania, respectiv pe cel al romanilor care locuiesc in Marea Britanie?

Ce trebuie sa faca cetatenii britanici din Romania

Specialistii Deloitte arata ca, in cazul Romaniei, cetatenii britanici continua sa beneficieze de acelasi tratament care li se aplica cetatenilor unui stat membru UE pentru a putea calatori, locui, lucra sau studia in tara noastra. Documentele de sedere eliberate de Inspectoratul General pentru Imigrari acestora, dar si dependentilor, pana la finalul anului 2020 vor fi recunoscute pana la data de 31 decembrie 2021, iar valabilitatea celor care expira va fi prelungita pana la aceeasi data. Guvernul Romaniei a emis o ordonanta de urgenta aplicabila in cazul unui Brexit fara acord, potrivit careia cetatenii Marii Britanii inregistrati in Romania pana la finalul perioadei de tranzitie vor avea la dispozitie un an sa isi reglementeze noul drept de sedere.

Pentru britanicii care vin in Romania dupa 1 ianuarie 2021, cel mai probabil va fi aplicat regimul comun cetatenilor non-UE, daca nu se ajunge la un acord care sa stabileasca conditii speciale in acest caz.

Pe de alta parte, autoritatile romane nu au inca un raspuns referitor la statutul cetatenilor britanici in Romania dupa 1 ianuarie 2021 in situatia in care se ajunge la un acord, pentru ca acesta depinde de rezultatul negocierilor dintre UE si Marea Britanie.

”Asadar, in acest moment, singura certitudine este ca cetatenii britanici care se inregistreaza in Romania pana la 31 decembrie 2020, vor beneficia de prelungirea automata a dreptului de sedere pentru inca un an”, precizeaza specialistii Deloitte.

Romanii stabiliti in Marea Britanie trebuie sa solicite noul statut

La randul lor, romanii stabiliti in Marea Britanie pana la data de la 31 decembrie 2020 vor continua sa beneficieze de acelasi tratament care li se aplica in prezent in calitate de cetateni ai unui stat membru UE pentru a putea locui, lucra sau studia in Regatul Unit. Cei care vor sa ramana acolo si dupa finalizarea perioadei de tranzitie trebuie sa se inregistreze pentru obtinerea noului statut de rezident. in acest scop, guvernul britanic a creat un sistem de inregistrare (EU Settlement Scheme – EUSS) prin care cetatenii europeni, inclusiv romani, pot solicita noul statut. Termenul pentru depunerea acestei solicitari este 30 iunie 2021.

Romanii care vor dori sa se stabileasca in Marea Britanie dupa 1 ianuarie 2021 cel mai probabil vor fi tratati ca orice alt cetatean non-UE, in cazul in care nu va exista un acord intre parti care sa stabileasca un regim mai favorabil.

”Asadar este evident ca, de anul viitor, regulile privind libera circulatie a persoanelor intre UE si Marea Britanie se vor schimba. Indiferent de rezultatul negocierilor pentru un acord post-Brexit, atat companiile, cat si cetatenii afectati de schimbari trebuie sa se asigure ca sunt indeplinite formalitatile de inregistrare, pentru a fi evitate disfunctionalitatile care pot aparea in acest context, atat in cadrul desfasurarii activitatii, cat si din perspectiva dreptului de sedere”, conchid reprezentantii Deloitte.