Marea Britanie a solicitat o prelungire pana in 2023 a perioadei de gratie cu privire la controalele efectuate asupra schimburilor comerciale intre Irlanda de Nord si restul Regatului Unit, pentru reducerea impactului Brexitului asupra acestei provincii, relateaza BBC.
In cadrul acordului privind retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeana, cele doua parti au convenit o perioada de gratie de 3 luni privind controalele asupra produselor alimentare transportate de supermarketuri si unii angrosisti din Marea Britanie catre Irlanda de Nord, pentru a reduce impactul noilor reguli post-Brexit.
Acordul de retragere garanteaza o frontiera deschisa intre UE si provincia Irlanda de Nord, fara a exista controale asupra produselor exportate.
La inceputul saptamanii, Comisia Europeana a activat art. 16 al acordului post Brexit UK – UE de control al exporturilor de vaccinuri, ceea ce presupune reintroducerea controalelor vamale la frontiera dintre Republica Irlanda (stat membru UE) și Irlanda de Nord (provincie britanica).
Potrivit BBC, premierul Boris Johnson a declarat ca UE a “subminat″ Acordul de retragere prin faptul ca executivul comunitar a amenintat cu blocarea exporturilor de vaccin anti-COVID-19 peste frontiera irlandeza.