Noua Lege pentru inspectia tehnica periodica, trimisa la promulgare saptamana trecuta, a introdus o serie de modificari procedurale care vor intra in vigoare chiar de la inceputul anului viitor.
Potrivit art. 2, autovehicule destinate transportului de persoane care au, in afara locului conducatorului, cel mult 8 locuri pe scaune, trebuie sa faca inspectia tehnica periodica la 2 ani, iar cele care au o vechime de cel putin 12 ani, cu exceptia vehiculelor de interes istoric, la 1 an.
Totodata, autovehiculele destinate transportului de persoane care au, in afara locului conducatorului, cel mult 8 locuri pe scaune, se supun primei inspectii tehnice periodice la 3 ani, daca la data primei inmatriculari in Romania au fost noi.
Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, in afara locului conducatorului, mai mult de 8 locuri pe scaune, autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane in regim de taxi şi in regim de inchiriere se supun primei inspectii tehnice periodice la un an, daca la data primei inmatriculari in Romania au fost noi.
Aceste prevederi se aplica de la 1 ianuarie 2018.
IMPORTANT. Legea prevede ca "data urmatoarei inspectii tehnice periodice mentionate pe anexa la certificatul de inmatriculare al vehiculului ramane
valabila" Legea ITP introduce şi o clasificare a deficientelor, in functie de gradul lor de gravitate:
- deficiente minore – deficientele care nu au un efect semnificativ asupra sigurantei vehiculului sau impact asupra mediului, precum şi alte neconformitati minore;
- deficiente majore – deficientele susceptibile sa compromita siguranta vehiculului, sa aiba impact asupra mediului sau sa-i puna in pericol pe ceilalti participanti la trafic, precum şi alte neconformitati mai importante;
- deficiente periculoase – deficientele care constituie un risc direct şi imediat la adresa sigurantei rutiere sau care au impact asupra mediului.
Un vehicul care prezinta deficiente incadrabile la mai mult de o categorie este clasificat in categoria care corespunde deficientei mai grave.
Un vehicul care prezinta mai multe deficiente la acelaşi element inspectat poate fi clasificat in categoria imediat superioara de gravitate daca se poatedemonstra ca efectul combinat al acestor deficiente ar genera un risc mai mare la adresa sigurantei rutiere.
DE STIUT. In cazul in care la inspectia tehnica periodica se constata doar deficiente minore, se considera ca inspectia a fost trecuta, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspectiei.
Insa, in cazul in care la inspectia tehnica periodica se constata deficiente majore, se considera ca inspectia nu a fost trecuta. Este necesara o noua inspectie a vehiculului in maximum 30 de zile de la inspectia initiala.
Nici in cazul in care la inspectia tehnica periodica se constata deficiente periculoase, aceasta nu se considera a fi trecuta. Este necesara alta, in maximum 30 de zile de la inspectia initiala.
Potrivit legii, persoana care prezinta vehiculul la inspectia tehnica periodica este informata cu privire la orice deficiente care au fost identificate la vehicul şi care necesita remediere.
Dupa finalizarea ITP-ului se elibereaza un certificat de inspectie tehnica periodica şi se aplica un ecuson specific.
O alta modificare adusa de legea ITP arata ca autoritatile competente din Romania recunosc certificatul de inspectie tehnica periodica şi dovada eliberata de o statie de inspectie tehnica periodica sau de autoritatea competenta a altui stat membru al Uniunii Europene ori a unui stat al Spatiului Economic European, cu conditia ca acestea sa corespunda modelului in vigoare.
Suplimentar, in cazul procedurilor specifice ce au drept scop reinmatricularea unui vehicul deja inmatriculat in alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spatiului Economic European, certificatul de inspectie tehnica periodica trebuie sa fie inca valabil din punctul de vedere al frecventei inspectiilor tehnice periodice, in conformitate cu legislatia in vigoare in Romania.
Legea intra in vigoare la data de 20 mai, 2018, cu exceptia prevederilor mentionate anterior de la art.2. Totodata, pana la data de 20 mai 2018, Ministerul Transporturilor trebuie sa comunice Comisiei Europene o descriere a certificatului de inspectie tehnica periodica, a anexei la certificatul de inmatriculare/inregistrare şi a ecusonului de inspectie tehnica periodica.
Legea a modificat şi completetat Ordonanta Guvernului nr. 81/2000 privind certificarea incadrarii vehiculelor inmatriculate sau inregistrate in normele tehnice privind siguranta circulatiei rutiere, protectia mediului şi in categoria de folosinta conform destinatiei, prin inspectia tehnica periodica.