În perioada minivacanţei de 1 Decembrie, Poliţia de Frontieră a dispus măsuri suplimentare de adaptare atât a misiunilor, cât şi a resurselor umane şi materiale, la specificul fiecărei frontiere, astfel încât să se asigure un control eficient şi operativ în toate punctele deschise traficului internaţional.
A fost suplimentat numărul personalului planificat la controlul documentelor de călătorie în punctele de trecere, astfel încât, peste 3.700 de poliţişti de frontieră vor desfăşura zilnic, la nivelul întregii ţări, misiuni de supraveghere şi control la frontiera de stat.
Poliţia de Frontieră menționează că, dacă situaţia o va impune, vor fi suplimentate arterele de control pe ambele sensuri de deplasare, după caz, până la capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere a frontierei. Totodată, vor fi folosite inclusiv staţii mobile de control, în vederea asigurării controlului de frontieră în parametrii optimi.
Potrivit instituției, în prezent, traficul pentru autoturisme şi mijloacele de transport persoane se desfăşoară în condiţii normale, fără a se înregistra timpi de aşteptare.
Pe de altă parte, o situaţie specială se înregistrează la traficul pentru camioane. În această perioadă se constată o creştere a numărului de automarfare care se prezintă pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de trecere a frontierei de la graniţa cu Ungaria şi Bulgaria, dar şi la cea cu Ucraina, unde se înregistrează un timp de aşteptare ridicat pe arterele destinate acestor autovehicule.
”Inspectoratele Teritoriale ale Poliţiei de Frontieră Oradea, Sighetu Marmaţiei, Iaşi şi Giurgiu au luat toate măsurile aflate în competenţă pentru asigurarea unui control operativ şi reducerea timpului de aşteptare. Au fost dispuse măsuri pentru suplimentarea personalului planificat la efectuarea formalităţilor de frontieră, precum şi a arterelor de control deschise pentru acest tip de mijloace de transport, în funcţie de configuraţia şi capacitatea maximă permisă de infrastructura punctelor de trecere”, au subliniat reprezentanții Poliției de Frontieră.
La graniţa cu Bulgaria şi Ungaria, formalităţile de frontieră se efectuează în comun cu autorităţile ungare, respectiv bulgare, sens în care Poliția de Frontieră a alocat personal pentru acoperirea tuturor liniilor de control în punctele de trecere a frontierei, însă arterele care pot fi deschise sunt limitate de numărul de polițiști repartizaţi de către statele vecine.
Instituția recomandă cetăţenilor români şi străini care tranzitează frontiera națională în această perioadă să folosească toate punctele de frontieră deschise în regim internaţional și să se informeze cu privire la condiţiile de călătorie în statele de destinaţie şi în cele tranzitate.
De asemenea, reamintește participanţilor la trafic că pot consulta aplicaţia Trafic on-line, disponibilă pe pagina de internet a Poliției de Frontieră - www.politiadefrontiera.ro, unde sunt actualizate valorile medii ale timpului de aşteptare la controlul de frontieră în funcţie de valorile de trafic prin punctele de trecere.