Este posibil ca starea de alerta sa ramana in vigoare si dupa 15 iunie, tinand cont de aparitia unor focare noi si de transmiterea virusului in comunitate, a afirmat ministrul Sanatatii, Nelu Tataru.
"Din 15 iunie inca suntem in stare de alerta, iar evolutia din aceste zile va decide, la nivelul Comitetului National pentru Situatii de Urgenta, prelungirea sau nu a starii de alerta. Daca nu o sa mai fie stare de alerta o sa avem relaxare, desi mi-e greu sa cred acest lucru. Ne trebuie o evaluare completa, iar 15 iunie nu cred ca va fi data la care sa nu mai prelungim starea de alerta, avand in vedere si evolutia, focarele noi si faptul ca inca avem o transmitere in comunitate”, a declarat Nelu Tataru, la un post de televiziune
El a explicat ca transmiterea comunitara a coronavirusului pe parcursul verii va continua.
"Din previziunile noastre, in toata perioada verii, vom mai avea o transmitere comunitara, virusul nu dispare deodata. (...) Odata cu incalzirea, putem spune ca tot ce inseamna aeroflora dispare un pic mai repede sau suprafetele nu mai fac acea transmitere pe care o faceau si pana acum. Aceasta transmitere pe suprafete era una de 10-15%, restul era o transmitere prin aer”, a precizat Nelu Tataru.
El a transmis romanilor sa respecte normele de prevenire a raspandirii virusului, "tocmai pentru a putea ajunge cat mai curand la acea viata cvasi-normala la sfarsitul lui iulie - inceputul lui august”.
Starea de alerta a fost declarata pe data de 15 mai, pentru o perioada de 30 de zile.
Pana duminica, 7 iunie, in Romania erau confirmate 20.479 de cazuri de persoane infectate cu virusul Covid – 19, cele mai multe fiind in jud. Suceava - 3.612 si Bucuresti - 2.238.
Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.638 au fost declarate vindecate si externate.
Totodata, 1.326 persoane diagnosticate cu infectie cu COVID-19, internate in spitale, au decedat.
La ATI, duminica, 7 iunie, erau internati 144 de pacienti.
Pe teritoriul Romaniei, in carantina institutionalizata sunt 2.468 de persoane. Alte 94.475 de persoane sunt in izolare la domiciliu si se afla sub monitorizare medicala.
Pana acum, la nivel national, au fost prelucrate 503.200 de teste.
La nivel mondial, sunt infectate cu Covid-19 peste 7 milioane de persoane, iar numarul deceselor a depasit 400.000.