E.ON Energie Romania a pus in functiune, in municipiul Iasi, cea de-a cincea statie de incarcare rapida a autovehiculelor electrice din cele 19 unitati pe care si-a propus sa le instaleze in Romania in cadrul proiectului NEXT-E, sustinut din fonduri europene, prin intermediul programului Connecting Europe Facility (CEF).

Amplasata in perimetrul benzinariei MOL din cartierul iesean Pacurari, statia are o putere maxima de 93 kW. Astfel, timpul mediu de incarcare a unei masini electrice va fi de aproximativ 40 de minute pentru 80% din baterie.

In judetul Iasi au fost deja puse in functiune doua statii de incarcare in localitatile Targu Frumos si Cristesti, care se adauga celor deschise in Tasca (jud. Neamt) si Adjud (jud. Vrancea). Totodata, se are in vedere finalizarea si punerea in functiune, in luna martie a altor statii in localitatile Piatra Neamt si Roman (jud. Neamt), precum si in localitatea Scheia (jud. Suceava). In fiecare locatie va fi instalata cate o statie de tip fast charge 2x50 kW (curent continuu) + 1x43 kW (curent alternativ). De asemenea, fiecare statie va avea minimum 2 locuri de parcare.

Pana la sfarsitul anului viitor, E.ON isi propune sa implementeze proiectul pe ruta Iasi – Gheorghieni – Tg. Mures, care va deveni astfel o “autostrada electrica” de care vor putea beneficia toti posesorii de autovehicule prietenoase cu mediul avand asigurata infrastructura de incarcare pe intreg traseul. O alta “autostrada electrica”, care va lega municipiul Iasi de Bucuresti, se afla in plina dezvoltare.

„Statisticile care arata o crestere semnificativa de la an la an a numarului de autovehicule electrice vandute in Romania sunt extrem de imbucuratoare, pentru ca indica o orientare clara catre unul dintre cele mai nepoluante si sustenabile mijloace de transport, la fel cum se intampla in lumea intreaga”, a declarat Dan Morari, director general al E.ON Energie Romania.

Toate cele 40 de statii din cadrul proiectului NEXT-E (dintre care 19 vor fi instalate de E.ON, iar 21 de catre MOL Romania) vor fi amplasate pe rutele: Suceava-Bacau-Calarasi, Constanta-Bucuresti-Timisoara si Iasi-Tirgu Mures – Alba Iulia. Prin aceasta initiativa, infrastructura de statii de incarcare pentru autovehicule electrice aferenta coridoarelor rutiere strategice europene (TEN-T) se va completa cu infrastructura de statii de incarcare pentru autovehicule electrice din Romania, facilitand transportul rutier cu emisii reduse de CO2 si impact redus asupra mediului.

Statiile vor fi integrate intr-un sistem de monitorizare si gestionare a sesiunilor de incarcare. Acest sistem asigura supravegherea non-stop a respectivei unitati si are posibilitatea de a rezolva de la distanta eventualele incidente aparute in timpul incarcarilor. In plus, eventualele probleme aparute la statiile de incarcare vor putea fi semnalate telefonic 24/7 la un call center al E.ON.