Cinci patronate din transporturile rutiere - UNTRR, FORT, APTE 2002, APULUM, ARTRI - saluta adoptarea de catre Guvern a Hotararii privind stabilirea tarifelor de prima maxime RCA aplicabile de catre societatile de asigurare care practica asigurarea obligatorie de raspundere civila auto si solicita transmiterea acesteia cat mai urgent spre publicare in Monitorul Oficial.
”Patronatele din transporturile rutiere solicita Parlamentului o noua lege a asigurarilor RCA care sa fie elaborata si finalizata in 3-6 luni dupa expirarea primelor 6 luni de plafonare a tarifelor, iar aceasta trebuie sa tina cont de toate problemele identificate pe perioada de aplicare a OUG 54/2016, astfel incat sa indrepte toate neajunsurile legislatiei actuale”, se arata in comunicat.
Noua lege RCA ar trebui, potrivit transportatorilor, sa asigure transparenta totala in privinta modului de calcul al tarifelor de prima RCA pe toate categoriile de autovehicule detinute de persoanele fizice si juridice in raport cu daunalitatea inregistrata si evolutia pozitiva sau negativa a acesteia, sa asigure compensarea directa si sa prevada masuri eficiente de crestere a gradului de cuprindere in asigurare.