Propunerea legislativa de modificare a Codului penal, care prevede introducerea pedepsei cu inchisoarea de la 2 la 5 ani pentru vanzatorii de autovehicule care falsifica datele sau carateristicile tehnice ale masinilor, va intra in dezbaterea Senatului.
Saptamana trecuta, Comisia juridica a dat raport de respingere, dupa ce nici Guvernul nu a sustinut propunerea legislativa, aratand ca este o propunere “redundanta”, deoarece actualul Cod penal este suficient de cuprinzator pentru a sanctiona aceste cazuri.
Initiatori ai proiectului sunt mai multi deputati PNL si independenti.
"Dincolo de argumentele aduse din Codul penal, tranzactia unui automobil este o conventie civila, exista vicii in conventia civila, exista alte mijloace de natura civila. Cred ca exista suficiente astfel de mijloace, mergand pana la fals, daca acestea se probeaza in vreun fel. Nu cred ca are rost sa incarcam cu noi teme si probleme instantele”, a afirmat presedinte Comisiei juridice din Senat, Catalin Boboc.
In expunerea de motive, initiatorii precizeaza ca infractiunea este introdusa in categoria celor care tin de siguranta pe drumurile publice si nu a celor care tin de patrimoniu, in conditiile in care starea proasta a unor vehicule poate reprezenta un pericol grav.
“Unul dintre fenomenele care a luat amploare in ultimii ani este cel al instrainarii de autovehicule de catre anumite persoane (samsari) fara a prezenta situatia tehnica reala a acestora. Astfel, autovehicule cu diferite probleme tehnice ajung sa circule pe drumurile publice, fara ca noul detinator sa cunoasca acest fapt-generand un pericol la adresa sigurantei circulatiei pe drumurile publice”, se mai arata in expunerea de motive.
Initiatorii mai spun ca, de multe ori, procurorii adopta solutia NUP si indruma partile catre un proces civil, pe motiv ca spetele acopera doar interese private. De multe ori solutia se bazeaza si pe dimensiunea redusa a prejudiciului ori pe faptul ca “samsarul” neaga pur si simplu ca ar fi avut cunostinta de adevarata stare tehnica a vehiculului: kilometrajul dat inapoi, numarul proprietarilor, evenimente rutiere, accidente, modificari.
"Limitele de pedeapsa, cuprinse intre 2 si 5 ani, au rolul de a sublinia gravitatea acestor conduite si contribuie la distinctia intre fapta clasica de inselaciune - infractiune contra patrimoniului - si conduita pe care dorim sa o incriminam - care urmareste siguranta circulatiei pe drumurile publice. De asemenea, minimul legal crescut - 2 ani - are rolul de a impulsiona organele judiciare in sensul tratarii cu seriozitate a acestor cazuri", conchid parlamentarii care au propus modificarea Codului penal.
Termenul de adoptare tacita a proiectului este de 45 de zile si se implineste la data de 11 mai 2016.