Politistii Directiei de Investigatii Criminale au organizat, miercuri, 24 de perchezitii domiciliare, la societati comerciale care ar fi supraevaluat costurile reparatiilor efectuate in baza unor polite RCA.

”La data 31 martie 2021, politistii Directiei de Investigatii Criminale - I.G.P.R., in colaborare cu Directia de Investigare a Criminalitatii Economice, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti, efectueaza 24 de perchezitii domiciliare, in Bucuresti si Ilfov, la sediile sociale si punctele de lucru ale unor persoane juridice. Activitatile sunt derulate intr-un dosar penal in care se efectueaza cercetari cu privire la savarsirea infractiunilor de inselaciune si fals in inscrisuri sub semnatura privata”, anunta IGPR.

Din cercetari au rezultat indicii ca, in perioada 2019-2020, mai multe societati comerciale, cu obiect de activitate efectuarea de reparatii si inchirieri auto, precum si comercializarea de piese de schimb, ar fi dezvoltat un mecanism infractional complex, prin care s-ar fi eludat dispozitiile legale si care ar fi avut ca rezultat supraevaluarea costurilor reparatiilor efectuate in baza unor polite RCA.

In acest mod, ar fi fost prejudiciate societatile de asigurare-reasigurare, aspect care ar fi determinat, ulterior, cresterea anuala, constanta, a pretului politei de asigurare obligatorie de raspundere civila pentru autovehicule.

La operatiune, participa politisti din cadrul Directiei de Investigatii Criminale, politisti ai Directiei de Investigare a Criminalitatii Economice, specialisti criminalisti din cadrul Institutului National de Criminalistica si D.G.P.M.B. - Serviciul Criminalistic, precum si luptatori din cadrul Serviciului pentru Interventii si Actiuni Speciale.

De asemenea, actiunea a beneficiat de sprijinul specialistilor din cadrul Registrului Auto Roman, Garzii Nationale de Mediu si Inspectoratului Teritorial de Munca Bucuresti si Ilfov.