Incepand cu data de 15 ianuarie 2021, ora 00.00, persoanele care calatoresc in Austria au obligatia de a se inregistra online, anterior intrarii pe teritoriul austriac, prin completarea unui document denumit „Pre-Travel-Clearance – PTC”.
Documentul este disponibil la adresa: https://www.oesterreich.gv.at/themen/coronavirus_in_oesterreich/pre-travel-clearance.html.
Formularele sunt disponibile in limbile germana şi engleza: https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2021_II_15/COO_2026_100_2_1827093.pdfsig, https://www.ris.bka.gv.at/Dokumente/BgblAuth/BGBLA_2021_II_15/COO_2026_100_2_1827094.pdfsig.
Totodata, la momentul intrarii pe teritoriul austriac, calatorii sunt obligati sa prezinte confirmarea completarii formularului mentionat, in format electronic sau tiparit. in situatia in care nu este posibila inregistrarea online, in mod exceptional, se poate opta pentru completarea formularului tipizat si semnat olograf.
Sunt exceptate de la masura inregistrarii electronice prin completarea formularului PTC urmatoarele categorii de persoane:
- transportatorii profesionisti de marfuri,
- navetistii,
- persoanele aflate in tranzit,
- persoane care participa la evenimente de familie care nu pot fi amanate (spre exemplu: ceremonii funerare).
De asemenea, pe langa obligativitatea inregistrarii electronice, pana la data de 31.03.2021, persoanele care sosesc in Austria, inclusiv din Romania, vor fi plasate in carantina pentru o perioada de 10 zile la domiciliu sau intr-o locatie adecvata, imediat dupa intrarea pe teritoriul austriac, cu suportarea costurilor de catre persoana in cauza. Masura carantinei poate fi suspendata in urma prezentarii rezultatului negativ al unui test pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 (tip PCR-RT sau antigen), efectuat nu mai devreme de a 5-a zi de la intrarea in Republica Austria, costurile fiind suportate de catre persoanele in cauza. Aceste masuri se aplica inclusiv turistilor.
Sunt exceptate de la masura carantinei persoanele care sosesc in Austria din Australia, Finlanda, Grecia, Islanda, Japonia, Noua Zeelanda, Norvegia, Republica Coreea, Singapore si Vatican si prezinta documente justificative, care sa ateste faptul ca in ultimele 10 zile anterior intrarii in Austria s-au aflat pe teritoriul statelor respective.
De asemenea, sunt exceptate de la masura carantinei, cu conditia prezentarii unui test PCR-RT sau antigen pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 cu rezultat negativ, in limbile germana sau engleza si prelevat cu maximum 72 de ore inaintea intrarii in Austria, urmatoarele categorii de persoane:
- personalul diplomatic si angajatii organizatiilor internationale,
- personalul aflat in misiune umanitara,
- persoanele care intra din motive profesionale,
- persoanele care calatoresc din motive medicale si o persoana insotitoare, cu prezentarea documentelor justificative,
- persoanele care sosesc pentru a raspunde unei indatoriri juridice sau administrative obligatorii, cum este prezentarea la citatii in procese juridice.
In lipsa rezultatului negativ al unui test, persoanele respective si cele cu care locuiesc impreuna sunt obligate sa se supuna unei perioade de carantina de 10 zile la domiciliu sau intr-o locatie adecvata, imediat dupa intrarea in Republica Austria, cu suportarea costurilor de catre persoanele in cauza. Masura carantinei poate fi suspendata in urma prezentarii rezultatului negativ al unui test pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2 (tip PCR-RT sau antigen) efectuat in perioada carantinei.
Tranzitul este permis in regim permanent, fara oprire (innoptare) pe teritoriul Republicii Austria, fara aplicarea masurii de carantina/izolare sau test pentru infectia cu virusul SARS-CoV-2, daca deplasarea spre statul de destinatie este justificata. Astfel, autoritatile pot solicita prezentarea unor documente care sa asigure intrarea in statul de destinatie: acte de domiciliu, rezidenta, drept de sedere, contract de munca sau orice alta dovada a necesitatii intrarii, de exemplu adeverinta de tratament medical imperios necesar, de studii etc.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteste ca cetatenii romani pot solicita asistenta consulara la numerele de telefon ale Ambasadei Romaniei la Viena: 0043 1 503 24 65 si 0043 1 505 23 81, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center, in regim de permanenta. De asemenea, cetatenii romani care se confrunta cu o situatie dificila, speciala, cu un caracter de urgenta, au la dispozitie si telefonul de urgenta al misiunii diplomatice 0043 699 117 26027.
Ministerul Afacerilor Externe recomanda consultarea paginilor de internet: www.mae.ro/node/51901 si www.viena.mae.ro si informarea temeinica anterior deplasarilor in strainatate.