Din aproape 17.000 de șoferi care circulă pe șoselele din Germania, Franța, Cehia și Danemarca, doar aproximativ 14.000 avea centurile de siguranță fixate, adică 83% din total, arată un studiu realizat recent de Departamentul de Investigare a Accidentelor al companiei germane de auditare DEKRA.
Studiul a vizat vehicule din categoriile N1 (cu MTMA sub 3,5 tone), N2 (cu MTMA de la 3,5 tone până la 12 tone) și N3 (cu MTMA peste 12 tone).
Astfel, potrivit analizei, rata generală de utilizare a centurii de siguranță a fost cea mai scăzută în Republica Cehă (77%) și cea mai mare în Franța (87%); în Germania a fost de 82%, iar în Danemarca, de 83%.
În toate țările, acest raport a fost cel mai mare în cazul șoferilor care conduceau furgonete (clasa N1). În Republica Cehă și Franța, cel mai mare număr de persoane care nu și-au fixat centurile de siguranță conduceau camioane ușoare (clasa N2), în timp ce în Germania și Danemarca un astfel de comportament a fost cel mai frecvent în rândul conducătorilor auto de camioane de peste 12 t (clasa N3).
Datele din Germania pot fi comparate cu cercetările anterioare ale DEKRA, din 2004-2014. De exemplu, o creștere deosebit de mare a proporției de persoane care poartă centura de siguranță a fost înregistrată pentru vehiculele N3 din zonele urbane: de la aproximativ 21% în 2004 și 49% în 2014 la 73% în prezent. O îmbunătățire și mai mare poate fi observată pentru conducerea pe autostradă, unde proporția a crescut de la 16% în 2004 la 66% în 2014 și la 82% în prezent.
După cum au subliniat experții DEKRA, tendința merge în general în direcția bună. Cu toate acestea, datele actuale sunt încă îngrijorătoare și, în cele din urmă, inacceptabile. În opinia lor, îmbunătățirea va fi dificil de realizat fără penalități suficient de mari și monitorizare constantă.