Desi inca nu a fost luata o decizie finala, premierul Ludovic Orban a anuntat luni ca sunt in analiza mai multe masuri pentru prevenirea raspandirii noului coronavirus, printre care obligativitatea purtarii mastii si in aer liber in spatiile aglomerate, limitarea programului pentru terase si cluburi si respectarea regulilor de distantare pe plaja pentru toti cei care sunt acolo, indiferent daca fac parte din aceeasi familie.

Seful Guvernului a precizat ca autoritatile incearca sa ia decizii care sa reduca riscul de raspandire a coronavirusului. 

“Exista mai multe masuri in analiza, limitarea programului pentru terase, pentru cluburi, respectarea regulilor de distantare pe plaja indiferent... E foarte greu de identificat daca un grup de persoane reprezinta o familie sau nu si atunci putem impune respectarea normelor de distantare pentru toti cei care sunt pe plaja. De asemenea, am avut discutii cu mai multi prefecti, cu mai multi reprezentanti din comitetele judetene pentru situatii de urgenta care mi-au spus ca sunt locuri chiar si in aer liber, intr-o piata sau faleza unde din cauza aglomeratiei exista un risc de raspandire si discutam si posibilitatea de a impune obligativitatea purtarii mastii in astfel de spatii foarte aglomerate”, a declarat premierul Ludovic Orban.