În cadrul unui plan de sancţionare a conducătorilor de motociclete şi alte vehicule zgomotoase, la Paris, unul dintre cele mai gălăgioase oraşe din Europa a fost inaugurat primul radar de zgomot.

Aparatele radar fac parte dintr-un proiect aflat la nivelul de experiment, ce se desfășoară pe o perioadă de doi ani. Radarul de zgomot este capabil să măsoare nivelul de zgomot produs de autovehiculele aflate în mişcare şi să le identifice după plăcuţa de înmatriculare

În următoarele câteva luni, se va testa dacă radarul poate să identifice fără ambiguităţi plăcuţele de înmatriculare ale motocicletelor sau maşinilor care produc zgomot, iar ulterior echipamentul va trebui să fie aprobat oficial de autorităţi, până la sfârşitul anului 2022.

Deocamdată nu vor fi emise amenzi, însă Parisul intenţionează să înceapă aplicarea sancţiunilor de la începutul anului 2023, în timp ce guvernul va instala mai multe radare de zgomot în alte oraşe din Franţa şi va testa procedurile pentru automatizarea amenzilor, în conformitate cu o lege a mobilităţii din 2019.

Potrivit legislaţiei existente, autorităţile pot deja să sancţioneze proprietarii de autovehicule zgomotoase, însă poliţia trebuie să deţină echipamentul necesar şi să-i prindă pe şoferi în flagrant. Noul sistem va funcţiona ca un radar de viteză, cu amenzi automate.

David Belliard, viceprimarul Parisului:

"Prea mult zgomot îi îmbolnăveşte pe oameni. Scopul acestui prim radar sonor este acela de a emite automat amenzi pentru autovehicule care produc prea mult zgomot”.