Registrul Auto Roman (RAR) a anuntat ca incepand din luna februarie toate reprezentantele vor avea program cu publicul 12 ore in fiecare joi, iar in restul zilelor programul se mentine.
Programul cu publicul pentru omologari, ITP, etc, va fi din luna februarie in fiecare zi de joi in intervalul 8.00 - 20.00.
"Consideram ca este o decizie fireasca din partea unei institutii care isi respecta clientii, intrucat exista persoane care nu isi pot neglija unele activitati in prima parte a zilei. In functie de interesul publicului fata de aceasta initiativa, vom evalua posibilitatea extinderii ei”, a declarat ing. George Dinca, directorul general al Registrului Auto Roman.
In prezent, in reprezentantele RAR, programul cu publicul se desfasoara in intervalul orar 8.00 – 16.00 de luni pana joi, respectiv 8.00 – 13.30 in zilele de vineri.
Pentru obtinerea unei programari pentru activitatile RAR trebuie completat un formular de programare pe pagina www.rarom.ro sau prin telefon la numarul 021-9672.