In perioada 30 septembrie 2019-martie 2021, vor fi instituite restrictii de circulatie pe DN 12 si DN 13B, pentru vehiculele de mare tonaj, ca urmare a lucrarilor de reabilitare ce se desfasoara pe strazile Pescarilor, Belchiei si Gheorghe Doja din municipiul Gheorgheni, judetul Harghita, strazi care fac parte din varianta de circulatie pentru traficul greu.
Astfel, potrivit Centrului Infotrafic al Inspectoratului General al Politiei Romane, circulatia vehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone, care se deplaseaza pe relatia Toplita-Gheorgheni-Miercurea Ciuc, se va desfasura deviat.
Pe sensul de mers dinspre Toplita catre Miercurea Ciuc, traficul rutier va fi deviat de pe DN12, pe DJ 126 (prin localitatile Lazarea, Joseni, Ciumani, Suseni) - DJ138 (prin localitatile Suseni, Chileni, Valea Stramba) - DN 12.
Pe sensul de mers dinspre Miercurea Ciuc catre Toplita, circulatia rutiera va fi deviata de pe DN 12, pe DJ 138 (prin localitatile Valea Stramba, Chileni, Suseni) - DJ 126 (prin localitatile Ciumani, Joseni, Lazarea) - DN 12.
De asemenea, circulatia vehiculelor cu masa totala maxima autorizata mai mare de 3,5 tone care se deplaseaza pe relatia Praid - Gheorgheni - Miercurea Ciuc se va desfasura deviat.
Pe sensul de mers dinspre Praid catre Miercurea Ciuc, traficul rutier va fi deviat de pe DN 13B, pe DJ 126 (prin localitatile Joseni, Ciumani, Suseni) - DJ 138 (prin localitatile Suseni, Chileni, Valea Stramba) - DN 12.
Pe sensul de mers dinspre Miercurea Ciuc catre Praid, circulatia rutiera va fi deviata de pe DN 12 - pe DJ 138 (prin localitatile Valea Stramba, Chileni, Suseni) - DJ 126 (prin localitatile Ciumani si Joseni) - DN 13B.