Guvernul a aprobat în ședința de joi, prin Hotărâre, noi măsuri pentru prevenirea răspândirii și controlul infecțiilor generate de virusul SARS-CoV-2. Astfel, restricţiile de circulaţie pe timp de noapte, în week-end, şi reducerea programului de funcţionare al magazinelor se vor aplica după ce rata de incidență depășește nivelul de 6 la mia de locuitori, iar copiii până la 12 ani nu trebuie să prezinte rezultatul negativ la unui test COVID pentru a participa la unele activităţi. 

Principalele modificări stabilite prin actul normativ adoptat sunt:

- Introducerea unei noi excepții de la interdicția deplasării în afara locuinței la nivelul localităților unde incidența cumulată la 14 zile depășește pragul de 6/1000 de locuitori, pentru persoanele vaccinate care fac dovada îndeplinirii acestei condiții prin intermediul certificatului de vaccinare sau certificatului digital ale Uniunii Europene privind COVID-19.

- Creșterea vârstei până la care copiii sunt exceptați de la obligația prezentării rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatului negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, necesar pentru participarea la activități unde accesul este permis sub această condiție, de la 6 ani la 12 ani.

- Creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura interzicerii circulației persoanelor în afara locuinței, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.

- Creșterea pragului incidenței cumulate la 14 zile de la care se aplică măsura de limitare a programului de lucru cu publicul la intervalul orar 5:00-18:00, pentru operatorii economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, de la 4/1.000 de locuitori în prezent la 6/1.000 de locuitori.

- Delimitarea, la nivelul  centrelor comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, a zonelor de servire a preparatelor alimentare sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, astfel încât să poată fi realizat accesul controlat doar pentru persoane testate, vaccinate și trecute prin boală.

Hotărârea aprobată joi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

”Deciziile adoptate astăzi de Guvern sunt fundamentate pe propunerile făcute de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, prin Hotărârea nr.73/23 septembrie 2021”, a anunțat Executivul.