Ora de vara a fost propusa in anul 1895, de entomologul George Vernon Hudson – Noua Zeelanda.

 

Acest sistem a avut ca scop folosirea din plin, cat mai mult timp, a luminii soarelui. In lunile de vara, timpul este dat înainte cu o ora pentru ca principalele activitati umane sa se desfasoare cat mai mult posibil la lumina naturala, economisindu-se astfel energia electrica necesara iluminatului, economie care la randul sau duce la alte economii.

 

In Uniunea Europeana, ora de vara incepe in ultima duminica din luna martie, la ora 01:00 GMT si se incheie in ultima duminica din luna octombrie, la ora 01:00 GMT. 

 

In anul 1979, Romania a semnat Conventia fusurilor orare, iar, in anul 1997, prin ordonanta guvernamentala, orarul de vara a fost corelat cu cel practicat in tarile membre UE.

 

Desi in prezent “ora de vara” este acceptata in 110 tari din intreaga lume, iar in Europa doar Islanda nu o foloseste, sunt tot mai multe voci care critica acest sistem arbitrar de schimbare a orei in functie de anotimp.

 

Argumentele sunt multiple, iar consecintele sunt stiintific demonstrate.

 

Schimbarea orei, fie ea de vara sau de iarna, are, de cele mai multe ori, repercusiuni asupra psihicului si sanatatii oamenilor care au nevoie de o anumita perioada de acomodare.

 

Unul din argumentele majore care sustin renuntarea la acest sistem este legat de consecintele nefaste produse in domeniul transporturilor rutiere.

 

Studiile arata ca in perioada imediat urmatoare trecerii la ora de vara au loc mai multe accidente rutiere decat în mod normal. Asta tocmai pentru ca aceasta schimbare favorizeaza la multi conducatori auto aparitia prematura a oboseli si a scaderii vigilentei.

 

Potrivit cercetatorilor din SUA, organismul uman se adapteaza foarte greu la “ora de vara”.

 

Un studiu realizat in octombrie 2014 la Universitatea din Colorado referitor la accidentele rutiere mortale produse in SUA a constatat o crestere cu 17 procente a deceselor cauzate de accidentele de circulatie in ziua de luni, dupa trecerea la ora de vara. Autorul studiului, Austin Smith, precizeaza ca datele privind accidentele, au indicat "o crestere pe termen scurt a accidentelor mortale in urma tranzitiei orei", care a durat „aproximativ o saptamana”.

 

Aceste constatari sunt similare cu rezultatele cercetarii de la Universitatea din British Columbia.

 

„Noi traim intr-o societate care este in mod cronic lipsita de somn, si acest lucru poate duce la consecinte grave, mai ales cand apar elemente in plus care ne priveaza de somn” a declarat  intr-un interviu acordat in 2013 la CBC News expertul in somnologie Stanley Coren, unul din autorii studiului. "Analizand  accidentele am constatat o crestere  de cinci pana la sapte la suta a accidentelor mortale in primele trei zile de la schimbarea orei de vara " a mai precizat acesta.

 

La 29 octombrie 2015, la Strasbourg, membrii ai Parlamentului European, au interpelat-o, in cadrul Comisiei pentru transport a Parlamentului European pe Violeta Bulc, comisar pentru transport. Acestia au prezentat dovezi privind efectele trecerii la ora de vara in domeniul transporturilor, aratand ca energia, sanatatea si siguranta rutiera sunt afectate. Ei au deplans aroganta afisata de catre Comisia Europeana  care dezinformeaza statele si refuza sa recunoasca faptul ca acest sistem poate afecta transportul, iar impactul acestuia asupra energiei, o data cu introducerea becurilor eficiente din punct de vedere, este egal cu zero, sau chiar o cheltuiala in locul unei economii. (www.heure-ete.net)

 

Incepand cu noiembrie 2009, ora de vara a fost dezbatuta si in Rusia, presedintele de atunci, Dmitri Medvedev sugerand eliminarea sa. Ca urmare a sugestiei sale, tema a fost studiata de cercetatorii rusi.

 

Un raport publicat de Academia Rusa de Stiinte Medicale arata ca atunci cand ceasul se da inapoi sau inainte cu o ora, numarul de atacuri de cord se mareste de 1,5 ori, rata sinuciderilor creste cu 66%, iar serviciul de ambulanta este mult mai solicitat. Academia Rusa sustine ca efectul are cel mai mare impact in randul tinerilor si oamenilor in varsta, care sufera de stres, tulburari ale somnului, probleme cardiovasculare si ale metabolismului.

 

Urmare a studiilor stiintifice, a opiniilor oamenilor din economie si din mediul politic, presedintele Rusiei, Dmitri Medvedev, decide incepand cu toamna anului 2011 renunţarea la ora de vara în Federatia Rusa. Acesta a explicat ca schimbarea orei de doua ori pe an este un lucru nociv la adresa sanatatii oamenilor si provoaca stres.

 

Trecerea la ora de vara inseamna ca vom dormi mai putin cu o ora. Acest fapt poate sa afecteze pe unii conducatori auto care se pot confrunta cu o stare de oboseala, oboseala manifestata mai ales prin scaderea vigilentei si cresterea timpului de reactie.

 

Uneori, pot apare stari de irascibilitate nejustificata, manifestate prin nerabdare (apare senzatia ca “drumul nu se mai termina”, sau prin comportamente agresive materializate prin incapacitatea soferilor de a fi toleranti in trafic.

 

Deci, atentie!

 

Trecerea la ora de vara poate avea pe termen scurt (circa o saptamana) efecte nedorite pentru conducatorii auto.