Ca urmare a prognozelor meteorologice și pentru siguranța participanților la trafic, începând de joi, 17 noiembrie 2022, ora 07.00, circulația rutieră va fi interzisă pentru toate categoriile de autovehicule pe anumite sectoare ale drumurilor montane Transalpina și Transfăgărășan.
Potrivit Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), sectoarele de drum vizate de restricții sunt:
- DN 67C (Transalpina) între Rânca și Obârșia Lotrului (km 34+800 - km 59+800)
- DN 7C (Transfăgărășan) între Piscu Negru și Cabana Bâlea Cascadă (km 104+000 - 130+800).
”CNAIR a reușit în acest an, printr-un efort susținut și cu ajutorul condițiilor meteo favorabile, să mențină circulația deschisă pe aceste rute montane o perioadă de timp mai lungă decât de obicei, însă prioritatea principală este integritatea și viața celor care merg pe drum. Recomandăm conducătorilor auto care tranzitează în această perioadă rute montane să aibă autoturismele echipate de iarnă, să circule cu atenție și să respecte semnalizările și atenționările oficiale”, a transmis Compania de Drumuri.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale și autostrăzi pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360 și pot accesa pe prima pagina în caseta din stânga: www.cnadnr.ro - DISPECERAT - Situația Drumurilor Naţionale, dar și pagina de FB https://www.facebook.com/cnairsa/.