Pe parcursul anului scolar 2015-2016, in cadrul actiunilor intreprinse de Politia Romana pentru siguranta în scoli s-a numarat si asigurarea securitatii in trafic a elevilor.

Conform unei informari transmise in data de 12 februarie, politistii de la politia rutiera   s-au aflat in apropierea scolilor amplasate pe artere de circulatie intens tranzitate, pentru asigurarea fluentei si sigurantei traficului rutier la orele de maxima prezenta a elevilor.

Au fost activate patrulele scolare de circulatie impreuna cu reprezentantii inspectoratelor scolare judetene, pentru deplasarea in siguranta a elevilor in zona scolilor.

De asemenea, s-au demarat verificari pentru identificarea si inventarierea tuturor detinatorilor de autovehicule destinate transportului scolar. S-a realizat instruirea factorilor de conducere din unitatile detinatoare si a conducatorilor auto cu privire la obligatiile ce le revin in vederea asigurarii unei stari tehnice corespunzatoare si a utilizarii acestor mijloace strict conform destinatiei, precum si asupra respectarii intocmai a normelor rutiere si a principiilor conduitei preventive in vederea reducerii riscului de implicare in accidente de circulatie.

Pe langa activitatile de mentinere a ordinii publice, politistii au desfasurat peste 80.000 de activitati educativ-preventive care au vizat siguranta rutiera, in mediul on line, prevenirea delincventei juvenile, protejarea propriei persoane, precum si a bunurilor persoane.

Astfel, au avut loc întalniri ale politistilor din structurile de prevenire, de proximitate, de la rutiera, de la combaterea criminalitatii organizate si de la posturile comunale cu reprezentanti ai scolilor, dar si cu parinti si elevi. Politistii au participat la sedintele comitetului de parinti, la consiliile profesorale si la orele de dirigentie, pentru a oferi recomandari si informatii utile.

Este de apreciat efortul politistilor de a asigura un climat de siguranta a elevilor atat in scoala cat si in afara ei, este bine ca acestia sunt preocupati de siguranta rutiera, implicandu-se in actiuni menite sa sensibilizeze toti factorii care participa la trafic.

Din pacate rezultatele nu sunt cele asteptate, numarul copiilor implicati sau generatori de accidente rutiere nu a scazut, decesele si ranirile grave in randul acestei categorii vulnerabile in trafic este inca foarte mare.

Poate ca Politia Romana, in special Politia Rutiera, pe langa demersurile proprii ar trebui sa aiba colaborari mai ample si mai diverse cu cei care se ocupa la randul lor de siguranta rutiera, astfel incat aceste actiuni sa nu ramana doar la stadiul de bune intentii.