Negociatorii din partea Consiliului European și a Parlamentului European au ajuns la un acord politic asupra unor norme revizuite privind taxarea rutiera (Directiva privind eurovinieta), pentru a aborda emisiile de gaze cu efect de sera și alte efecte asupra mediului, congestionarea traficului și finantarea infrastructurii rutiere.

”Acordul de astazi privind tarifarea rutiera, cu norme mai stricte și mai cuprinzatoare și un nou sistem de abordare a emisiilor de CO2, este un element esential pentru decarbonizarea transporturilor și indeplinirea obiectivelor climatice in conformitate cu Pactul verde european și cu Acordul de la Paris. Prin stimularea operatiunilor de transport mai putin poluante, acesta ofera producatorilor de vehicule și transportatorilor rutieri un semnal clar și securitate juridica pentru urmatorul deceniu, astfel cum au solicitat industria, organizatiile de mediu și alte parti interesate. incheierea negocierilor cu privire la aceasta propunere a reprezentat o prioritate majora pentru președintia portugheza, a declarat Pedro Nuno Santos, ministrul portughez al infrastructurii și locuintelor, președintele Consiliului European.

Taxe de trecere in functie de distanta și taxe de utilizare in functie de durata (viniete)

Vinietele in functie de durata vor fi eliminate treptat pentru vehiculele grele din reteaua TEN-T centrala, in termen de opt ani de la intrarea in vigoare a directivei. in cazurile in care statele membre aplica un sistem de viniete comun, cum ar fi Tratatul privind eurovinieta, acestea vor avea la dispozitie doi ani suplimentari pentru a adapta sau a renunta la sistemul respectiv.

Drumurile care fac obiectul eliminarii treptate reprezinta principalele rute pe care se deruleaza cea mai mare parte a tranzitului international al vehiculelor comerciale. Statele membre pot continua sa aplice viniete pe alte parti ale retelelor lor.

Derogarile de la eliminarea treptata a vinietelor sunt permise in cazuri justificate in mod corespunzator, cum ar fi cazurile de densitate scazuta a populatiei sau cazul in care o vinieta se aplica unei sectiuni limitate de drum, dupa notificarea Comisiei Europene.

Statele membre vor avea, de asemenea, optiunea de a institui un sistem combinat de taxare pentru vehiculele grele sau pentru anumite tipuri de vehicule grele, care ar reuni elemente legate de distanta și de durata și ar integra cele doua instrumente bazate pe variatie (cel nou bazat pe emisiile de CO2 și cel existent bazat pe clasele EURO). Acest sistem va permite punerea in aplicare deplina a principiilor „utilizatorul platește” și „poluatorul platește”, permitând totodata statelor membre flexibilitatea necesara pentru a-și concepe propriile sisteme de taxare rutiera.

Totuși, ca principiu de baza al taxarii rutiere, statele membre iși mentin discretia de a aplica taxe de trecere și taxe de utilizare pentru diferite categorii de vehicule, cum ar fi vehiculele grele, vehiculele grele de marfa, autocarele și autobuzele, vehiculele ușoare, vehiculele utilitare ușoare, microbuzele și autoturismele, in mod independent unele fata de altele. De exemplu, statele membre pot decide sa nu perceapa taxe pentru autobuze deloc.

Normele privind proportionalitatea preturilor vinietelor pentru autoturisme vor include obligatia de a aplica o vinieta zilnica pentru autoturisme sau pentru calatorii ocazionali aflati in tranzit.

”Inverzirea” sistemului de taxare rutiera

Va fi introdus un nou instrument la nivelul UE pentru a varia taxele de utilizare a infrastructurii și de utilizare pentru vehicule grele pe baza emisiilor de CO2, astfel cum se prevede in pozitia initiala a Consiliului. Variatia se va baza pe standardele existente in materie de emisii de CO2. Initial, sistemul se va aplica numai camioanelor de mari dimensiuni, dar poate fi extins treptat la alte tipuri de vehicule grele și poate fi adaptat periodic la progresul tehnologic prin intermediul unor acte de punere in aplicare.

Au fost aduse unele imbunatatiri pozitiei Consiliului, acestea fiind concepute pentru a garanta ca vehiculele hibride nu sunt recompensate de doua ori și pentru a evita orice posibile suprapuneri ale variatiei pe baza emisiilor de CO2 cu alte instrumente de stabilire a pretului carbonului.

Variatia taxelor de trecere sau a taxelor de utilizare in functie de performanta de mediu se va aplica camionetelor și microbuzelor incepând din 2026, in cazurile in care este posibil din punct de vedere tehnic.

Taxa bazata pe costurile externe

Taxarea costurilor externe pentru poluarea atmosferica va deveni obligatorie pentru vehiculele grele dupa o perioada de tranzitie de patru ani, in cazul in care se aplica taxe de trecere. Cu toate acestea, statelor membre li se va permite sa nu aplice aceasta taxa, dupa notificarea Comisiei, in cazul in care aceasta ar conduce la o deviere a traficului care ar avea consecinte negative nedorite. in orice caz, statele membre pot aplica o taxa bazata pe costurile externe pentru emisiile de CO2.

Alocarea veniturilor și suplimente

Principiile de baza pentru alocarea veniturilor provenite din taxele rutiere vor ramâne neschimbate. in general, statele membre ar trebui sa aloce veniturile provenite din taxele de utilizare a infrastructurii și din taxele bazate pe costurile externe unor proiecte din sectorul transporturilor, in special pentru sprijinirea retelei transeuropene de transport. Ele nu sunt insa obligate sa procedeze astfel. in ceea ce privește veniturile generate de taxele de congestionare optionale sau de echivalentul lor ca valoare financiara, statele membre le vor utiliza pentru a aborda problemele de congestionare sau pentru a dezvolta transporturile și mobilitatea durabile in general.

Normele vor permite statelor membre sa aplice un supliment mai ridicat (de pâna la 50%) taxei de utilizare a infrastructurii percepute pe anumite sectoare rutiere unde traficul este foarte congestionat, daca toate statele membre afectate sunt de acord.

Derogari

Textul convenit include o serie de derogari privind, de exemplu, contractele de concesiune existente, persoanele cu handicap și zonele slab populate.

Dupa o serie de lucrari suplimentare la nivel tehnic in scopul finalizarii textului, președintia va transmite rezultatul negocierilor Comitetului Reprezentantilor Permanenti (Coreper) al Consiliului spre aprobare. Va urma apoi adoptarea atât de catre Consiliu, cât și de catre Parlamentul European.

Statele membre vor avea la dispozitie doi ani de la intrarea in vigoare a directivei pentru a include dispozitiile in legislatia lor nationala.

Taxarea rutiera este o optiune nationala in UE, statele membre putând alege sa o introduca sau nu pe teritoriul lor. Totuși, in cazul in care aleg sa perceapa taxe, ele trebuie sa respecte anumite norme comune prevazute in Directiva privind eurovinieta. Scopul este de a se asigura faptul ca impunerea taxelor rutiere nu discrimineaza traficul international și nu conduce la denaturarea concurentei intre operatorii de transport.

In mai 2017, Comisia a prezentat propunerea de revizuire a Directivei privind eurovinieta, ca parte a primului pachet privind mobilitatea.