Deși pare aberantă într-o țară liberă, astfel poate fi rezumată doar una dintre clauzele regăsite de reprezentanții de la BursaTransport în contractele semnate de unii dintre membri acesteia. Iar lista unor astfel de clauze continuă cu o serie de mențiuni ce au scopul de a întârzia nejustificat de mult perioadele de plată. Lipsa unei reglementări în domeniu face ca, în România, termenele de plată să depășească 120 de zile, în timp ce în Spania, care a reglementat acest aspect încă din octombrie 2021, termenul mediu de plată să fie acum de 60 de zile.

Situație asemănătoare cu cea de la noi regăsim și în Polonia, unde un sondaj efectuat de TLP arată că 95% dintre contracte sunt în dezavantajul transportatorilor  

În România, lipsa unei reglementări clare privind perioadele de plată dau naștere la o serie de abuzuri în contractele de transport. Unele dintre aceste abuzuri au fost sesizate de curând de BursaTransport. Astfel, într-unul dintre contracte, la obligațiile beneficiarului, se menționează că plata facturii de transport se va face la 30 de zile de la primirea facturii originale și a documentelor ce confirmă efectuarea cursei și predarea mărfii la destinatar. Însă, la același capitol se menționează că, dacă respectivele documente nu sunt predate în maxim 5 zile de la predarea mărfii, casa de expediții va întârzia efectuarea plății cu încă 120 de zile de la data considerată inițial scadentă. Iar cu o asemenea clauză în contract, este evident că cel care a contractat transportul va face tot posibilul să spună că nu a primit documentele în timp util și astfel să câștige o perioadă de plată de nu mai puțin de 150 de zile, adică 5 luni.

BursaTransport atrage atenția că, odată semnată comanda-contract, transportatorul își asuma aceasta condiție aberanta ce devine înțelegerea părților deoarece nu încalcă nici o dispoziție legală contrară.

De asemenea, contractele conțin penalizări pentru transportatori dacă întârzie la încărcare, dar nicio pedeapsă dacă respectivul camion a ajuns la timp, dar marfa nu este pregătită.

Sau, expeditorul își alocă un termen de câteva zile pentru verificarea, acceptarea și înregistrarea facturii și abia după acest termen începe să curgă perioada de plată din contract.Ori și aceasta este întârziată tot „românește“, cu clauze ce spun că plata se va face în ziua de vineri a săptămânii scadente sau cel târziu în săptămâna următoare. Așa că, deși data scadentă prevăzută în contract este de 30 de zile, clauzele inventate din contract o prelungește nejustificat de mult.

Dar poate cea mai mare aberație întâlnită în contracte este cea în care transportatorul se obligă ca 15 zile lucrătoare de la data convenită a plății să nu facă nicio acțiune sau reclamație legată de neîncasarea facturii la termen, sau va achita daune-interese de 1.000 de euro!  

95% din contracte sunt nefavorabile transportatorilor

Nici polonezii nu stau prea bine la acest capitol, arată un sondaj efectuat de Asociația Patronală din Transport și Logistică din Polonia (TLP), care a implicat companii de transport intern și internațional din toată țara. Majoritatea celor chestionați (95%) au spus că în contracte sau în ordinele de transport sunt prevederi în mod clar nefavorabile sau nedrepte pentru transportator. Printre acestea se numără o distribuire inegală a sarcinilor, responsabilităților sau penalităților, dar și omiterea intereselor transportatorului în întregul proces.

Iar cei care nu acceptă condițiile impuse, sunt înlocuiți de alte companii. Astfel, 88% dintre companii spun că documentele care le sunt trimise nu pot fi negociate, iar transportatorii ori semnează, ori pierd comanda.

Contractele de transport conțin, pentru 74% dintre respondenți, și sarcini suplimentare pentru șoferi, cum ar fi încărcarea, descărcarea sau operarea unui stivuitor. Toate acestea fără ca transportatorii să obțină vreo plată suplimentară, dar, mai ales fără ca șoferul să aibă vreo instruire adecvată sau o protecție împotriva riscurilor la care se supune.

Peste jumătate dintre companiile chestionate (56%) au afirmat că în contracte sunt incluse penalități pentru orice întârziere, chiar dacă este din vina clientului, a condițiilor de drum, întârzierilor de la încărcare sau a unui eveniment neprevăzut (o pană, un accident sau un control la frontieră). Astfel că transportatorii riscă să primească penalități oricând. Penalități care nu numai că le anulează marja de profit, dar îi face chiar datori în fața clientului. Peste 60% dintre companii au avut penalități care au depășit valoarea comenzii, potrivit sondajului TLP.

În plus, 46% dintre companiile chestionate au spus că întreaga responsabilitate pentru efectuarea transportului revine doar transportatorului, indiferent cine a greșit.

Principalii vinovați de această situație sunt, potrivit a 59% dintre cei chestionați sunt clienții, care profită de avantajul lor pe piață și de presiunea timpului. În opinia a 38% dintre transportatori, vinovate sunt ambele părți în lipsa unei alternative reale. Doar 2% dintre respondenți au spus că vinovați sunt chiar transportatorii, care acceptă orice condiții pentru a câștiga cursa.  

Violența economică distruge piața

TLP împreună cu experții din industrie avertizează că această situație duce la încălcări grave ale legii și la degenerarea întregii industrii a transporturilor. „Nu mai avem de-a face cu «afaceri dificile». Aceasta este violență economică pură care afectează sute de mii de șoferi și antreprenori. Industria, opinia publică și autoritățile statului nu mai pot rămâne tăcute, prefăcându-se că nu se întâmplă nimic. Este timpul să contracarăm această patologie.“, a spus Maciej Wroński, președintele TLP.

Concluziile sondajului arată că, siguranța rutieră este în pericol din cauza presiunilor de a încălca timpul de condus și odihnă, este încălcată legislația muncii și a salarizării prin subestimarea costurilor, iar această situație duce la falimentul firmelor care nu pot face față concurenței neloiale. Rezultatul este o piață distrusă, unde cel mai important aspect este supunerea față de cel mai puternic, nu fiabilitatea.

Astfel, TLP a anunțat că rezultatele acestui studiu vor fi puse la dispoziția autorităților publice și a Oficiului pentru Concurență și Protecția Consumatorilor, precum și a organizațiilor internaționale care monitorizează standardele de muncă și concurență.  

Spaniolii au găsit soluția din 2021

Poate nu ar fi rău să luăm exemple de la alte state care au decis nu numai să reglementeze prevederile din contractele de transport, dar și să le monitorizeze atent. Unul dintre aceste state este Spania, care a reglementat termene de plată ale serviciilor de transport încă din octombrie 2021, iar de atunci perioada medie de plată a scăzut cu peste 20 de zile. Potrivit Observatorului Permanent al Delincvenței, elaborat de Fenadismer în colaborare cu Fundația pentru Transport El Quijote, în februarie anul acesta, 48% dintre expeditori au plătit în termen de 60 de zile, dintre care 70% între 60 și 90 de zile și doar 7% continuă să plătească peste 120 de zile.