Camera Deputaților a adoptat mieircuri legea conform căreia viteza maximă de circulație pe drumurile expres din România va fi de 120 km/h, în creștere față de 100 km/h cum este stabilit în prezent, a anunțat deputatul Cătălin Drulă, unul dintre inițiatorii proiectului.

”Adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18 km din DEx12 Craiova - Pitești, ce reprezintă varianta de ocolire a orașului Balș. Deși este o mică întârziere pe acest Tronson 2 - calendarul discutat de mine anul trecut prevedea deschiderea întregului tronson de 40 km Balș - Slatina până în Paște - deschiderea chiar și parțială este o gură de oxigen pentru traficul din zonă. Mă bucur că, prin ridicarea limitei de viteză pe drumurile expres, DEx12 nu va deveni o capcană de amenzi”, a afirmat deputatul Cătălin Drulă. 

Potrivit acestuia, diferențele de construcție dintre un drum expres și o autostradă sunt minore, iar viteza de proiectare a unui drum expres este chiar 120 km/h. Ambele au 4 benzi de circulație, sensuri separate fizic cu parapete, garduri de protecție și noduri denivelate. 

Legea adoptată de Camera Deputaților, forul decizional, va merge la promulgare.