În data de 8 noiembrie 1991, prin Hotărârea Guvernului nr. 768 se înființa Registrul Auto Român.
Înființarea RAR încheia o etapa de pionierat în domeniu, perioada în care colectivul de încercări autovehicule rutiere al Institutului de Cercetări și Proiectări Tehnologice în Transporturi (ICPTT), făcea testele în vederea omologării vehiculelor. Din 1989, la ICPTT se dădeau aprobări pentru ca autocamioanele, remorcile și autoturismele să intre în circulație pe drumurile publice.
RAR a plecat la drum cu un colectiv de 80 de ingineri entuziaști, cinci ani mai târziu, 750 de angajați lucrau în sediul central și în reprezentanțele județene, în laboratoare echipate cu aparatura moderna de încercare și inspecție.
Primele activități desfășurate de RAR au fost eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecțiilor tehnice.
Din 1998, RAR a preluat activitatea de autorizare si supraveghere a stațiilor ITP.
În prezent, Registrul Auto Român este interconectat cu instituții similare din Europa și este dotat cu echipamente high-tech, cum este Laboratorul de Încercări Emisii Poluante și Consum. Cu ajutorul PEMS (Portable Emissions Measurement System) se măsoară emisiile poluante ale autovehiculelor Euro 6, emisiile de CO2, consumul de combustibil si puterea la roata.
La ceas aniversar îi uram Registrului Auto Român succes în activitate și mai ales, prin profesionalism și responsabilitate să contribuie la menținerea unui parc auto fără probleme tehnice, in beneficiul siguranței rutiere din România.
Registrul Auto Român (RAR) este organismul tehnic de specialitate desemnat de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii ca autoritate competenta în domeniul vehiculelor rutiere, siguranței rutiere, protecției mediului înconjurător si asigurării calității.