MAN Truck & Bus a anuntat de curand ca isi va extinda gama de produse cu introducerea unui van dezvoltat in cooperare cu Volkswagen Autovehicule Comerciale. Dupa acest pas, MAN va deveni un furnizor complet de vehicule comerciale, cu mase maxime intre 3 si 44 de tone. De asemenea, in cadrul targului international Bauma 2016 vor fi prezentate noile imbunatatiri aduse modelului TGS 32.400 8x4 BB.
MAN Truck & Bus este pusa pe fapte mari in acest an 2016. O noua gama de vehicule comerciale usoare MAN a fost dezvoltata de Volkswagen Commercial Vehicles si urmeaza a fi produsa, impreuna cu Volkswagen Crafter, intr-o fabrica noua, care se construieste in Wrzesnia (Polonia). Cele doua marci spera ca din aceasta cooperare sa rezulte atragerea de noi categorii de clienti, strategie benefica pentru ambele parti.
Viitoarea generatie Crafter, care va fi comercializata si sub numele MAN TGE, a fost deja suprinsa in teste de drum. Interesant este ca gama MAN TGE va fi prezentata cu ocazia expozitiei IAA 2016, iar vanzarile vor incepe in 2017.
„Prin lansarea gamei de vehicule comerciale usoare MAN TGE, pozitionata sub gama de camioane usoare MAN TGL, intram intr-o zona noua de afaceri. Multi dintre clientii cu flote de vehicule comerciale grele au nevoie si de vehicule comerciale usoare, astfel incat seria MAN TGE va constitui o extindere inteligenta a gamei noastre traditionale. Variantele de vehicule si de caroserii pe care le vom oferi se vor potrivi perfect cu nevoile clientilor”, a declarat Joachim Drees, CEO al MAN Truck & Bus.
Oficialii companiei sunt convinsi ca viitorii clienti de vehicule comerciale usoare vor fi incantati de lansarea acestei game noi.
Cat de curand, clientii MAN vor putea accesa toate serviciile de vanzare, intretinere si reparatii dintr-o singura sursa, de la vehicule comerciale usoare pana la camioane grele. In afara de variantele clasice pentru transporturi generale, MAN va oferi noua gama si cu solutii speciale de carosare, de exemplu pentru constructii sau aplicatii municipale. Astfel, MAN isi va consolida relatiile traditionale cu cei mai importanti carosieri.
Volkswagen a dezvoltat si produs actuala generatie Crafter impreuna cu Mercedes-Benz. Cei doi producatori germani nu au prelungit insa actualul acord de cooperare, Mercedes-Benz preferand sa colaboreze in acest domeniu cu Renault.
De asemenea, MAN a dezvaluit una dintre surprizele pe care le va aduce la Bauma 2016. In cadrul acestui important targ international vor fi prezentate noile imbunatatiri aduse modelului TGS 32.400 8x4 BB.
Mai exact, MAN va introduce o axa dubla hipoida usurata cu o capacitate de incarcare de 11,5 tone, care va creste sarcina utila cu aproximativ 180 kilograme, comparativ cu axa hipoida standard, care are o capacitate de incarcare de 13 tone.