Reducerea numărului accidentelor rutiere şi a consecințelor acestora reprezintă o prioritate pentru România, motiv pentru care Poliția Română, prin intermediul Direcției Rutiere şi a serviciilor rutiere teritoriale, acționează în permanență pentru reducerea riscului rutier, punându-se accent pe combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, prin aplicarea fermă a legislației privind circulația pe drumurile publice, concomitent cu dezvoltarea activităților de educație rutieră.

În cadrul proiectului „Educație rutieră – modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră”, Poliţia Română a achiziţionat 45 de laboratoare mobile de educație rutieră. 

Scopul proiectului este ca România să devină o țară sigură din punct de vedere al traficului rutier, pentru cetățenii ei și pentru cei care o tranzitează, prin prevenirea accidentelor de circulație, pentru a se putea înscrie în graficul comun stabilit de statele membre UE - de reducere a numărului de persoane decedate sau rănite grav în evenimente rutiere.

Grupul țintă al campaniilor derulate în cadrul proiectului este abordat prin două modalități distincte:

-Campanii media naționale, de educație rutieră;

-Activități educativ-preventive interactive („față în față”).

Activitățile educativ-preventive interactive se realizează prin interacțiunea directă a polițistului rutier cu grupul țintă.

Caravanele educative reprezintă un mod de comunicare, ce şi-au dovedit eficacitatea de-a lungul timpului, transmițând mesajul educativ-preventiv, prin interacțiunea directă cu grupul țintă (fiind folosite cu succes în mai multe țări din Europa).

Indiferent de vârstă, din punct de vedere social, economic, cultural, al nivelului de educație, accesului la tehnologie și mass media al participanților la trafic, regulile rutiere trebuie cunoscute și respectate întotdeauna, cu responsabilitate.

În vederea eficientizării transmiterii mesajului preventiv-educativ către grupurile țintă, se folosesc cât mai multe modalități de comunicare.

Astfel, se organizează, ori de câte ori se impune, întâlniri cu grupurile ţintă pe tema siguranţei rutiere, activităţi susținute prin intermediul mass-media, precum şi prin desfășurarea următoarelor:

-        ore de educație rutieră în unitățile de învățământ;

-        editarea de pliante și flyere cu mesaje tematice și distribuirea acestora participanților la trafic;

-        redactarea unor articole de presă și publicarea acestora în ziare și reviste cu specific auto;

-        campanii de afișaj stradal;

-        realizarea de videoclipuri cu tematică rutieră și distribuția acestora în mediul online;

-        participări la emisiuni radio și de televiziune unde se transmit, informații și sfaturi practice, cu caracter preventiv. 

La nivel național, în anul 2021, polițiștii rutieri au participat la 1.615 ore de educație, în 815 unități de învățământ, au desfășurat 7.364 de activități prin intermediul mass-media și au încheiat 139 de noi parteneriate, în vederea desfășurării de campanii/activități educativ-preventive.