Peste 300 de instructori auto independenti din toata tara nemultumiti de Ordinul Ministerului Transporturilor care ii obliga ca de la 1 septembrie sa se organizeze ca scoli de soferi au protestat ieri in fata Guvernului.
Ordinul 731/2017 prevede aplicarea unui alt ordin, respectiv 733/2013, prin care instructorii auto sunt obligati sa se organizeze ca scoli de soferi. Adica, vor fi obligati sa sa aiba angajat un profesor de legislatie rutiera, un expert-contabil, un medic care sa predea elevilor cursurile de prim-ajutor, un inginer mecanic, care sa predea orele de cunoastere a autovehiculului si o persoană care sa se ocupe de munca de secretariat. De asemenea instructorii auto autorizati trebuie sa aiba propria sala de pregatire teoretica si instruire practica a elevilor.
Ca urmare a acestor proteste, conform Comunicatului Ministerului Transporturilor, Răzvan Cuc, Ministrul Transporturilor, impreuna cu Gabriel Petrea, Ministrul consultarii publice si dialogului social, le-a transmis reprezentantilor protestatarilor ca este vorba de un Ordin elaborat in 2013, care a parcurs toate procedurile legale de transparenta decizionala si care a fost contestat in instanta in 280 de procese formulate de instructori, procesele fiind pierdute.
Răzvan Cuc:
“Regret ca s-a ajuns la un protest al instructorilor auto autorizați, dar legea in Romania, trebuie respectata! Va propun sa infiintam un Grup de lucru cu experti din cadrul ministerului care alaturi de instructori si reprezentanti ai scolilor de soferi sa discute, la inceputul lunii august (in saptamana 7 – 11 august), cu toate documentele pe masa, situația dumneavoastra si a tuturor scolilor auto autorizate. Mi-as dori sa putem dialoga, dar fara tensiune si orgolii inutile. Vreau concurenta loiala, transparenta si vreau aplicarea legii”.
„Eu sunt aici sa mediez acest conflict si sunt sigur ca exista o solutie care sa clarifice aceste nemultumiri. important e sa avem deschiderea necesara. Haideti sa facem fundamentari pe acte, nu pe vorbe. Ne vom revedea in august, cand sper sa deblocam situația” a declarat Gabriel Petrea, Ministrul consultarii publice si dialogului social.
La nivel national sunt aproape 5000 de instructori auto autorizati care cad sub incidenta OMT 733/2013.
Nu stim daca masurile solicitate de Ministerul Transporturilor instructorilor auto autorizati sunt prea drastice.
Stim insa ca procentul de promovabilitate la examenul de conducere auto este total nesatisfacator, in Bucuresti, de exemplu, in anul 2016 numai 45% dintre candidati au obtinut permisul de conducere din prima incercare, iar la nivel national procentul se mentine de ani buni sub 50%. Mai stim ca Romania este pe ultimele locuri privind numarul deceselor datorate accidentelor rutiere. Sunt date care ne fac sa ne intrebam daca este vorba doar de incapacitatea celor care doresc carnetul de conducere de a-l obtine, daca este vorba doar de lipsa de responsabilitate si de comportamentele inadecvate in trafic ale celor care totusi obtin permisul, sau sunt probleme la nivelul scolilor de soferi si a instructorilor auto autorizati.
Poate instructorii auto autorizati sunt indreptatiti sa iasa in strada, dar si noi suntem indreptatiti sa le solicitam servicii de calitate, in esenta viitori soferi bine pregatiti atat teoretic cat si practic.