Poliţia Română anunţă că în cadrul proiectului „Educație rutieră – modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră” au fost recepționate 45 de laboratoare mobile de educație rutieră. Valoarea celor 45 de laboratoare mobile este de peste 7,4 milioane de lei.
Autospecialele vor avea dotări tehnice și expoziționale menite să susțină activitatea polițiștilor rutieri, în campaniile pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, prin responsabilizarea cetățenilor, în calitate de participanți la trafic, fie că sunt pietoni sau conducători auto.
Scopul proiectului este ca România să devină o țară sigură din punct de vedere al traficului rutier, pentru cetățenii ei și pentru cei care o tranzitează, prin prevenirea accidentelor de circulație, pentru a se putea înscrie în graficul comun stabilit de statele membre UE - de reducere a numărului de persoane decedate sau rănite grav în evenimente rutiere.
Obiectivele specifice ale proiectului sunt îmbunătățirea nivelului de cunoaștere și respectare a normelor rutiere, de către participanții la trafic, precum și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulație.
Laboratoarele mobile au fost distribuite structurilor de poliție rutieră, astfel: 41 pentru serviciile rutiere teritoriale, 3 pentru Brigada Rutieră București și unul 1 pentru Direcția Rutieră.
Proiectul „Educație Rutieră - Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră” cod MySmis 125179 este cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare și a fost demarat în iulie 2020.
Bugetul total al proiectului este de 31.405.057,98 lei, dintre care 20.063.345,58 lei - valoare asigurată din FEDR, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată.