Poliția Română  a demarat, la data de 1 iulie 2020, implementarea proiectului „Educație Rutieră - Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră” cod MySmis 125179, cofinanțat din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Scopul proiectului este ca România să devină o țară sigură din punct de vedere al traficului rutier, pentru cetățenii ei și pentru cei care o tranzitează, prin prevenirea accidentelor de circulație, pentru a se putea înscrie în graficul comun stabilit de statele membre UE - de reducere a numărului de persoane decedate sau rănite grav în evenimente rutiere.

Obiectivele specifice ale proiectului sunt îmbunătățirea nivelului de cunoaștere și respectare a normelor rutiere, de către participanții la trafic, precum și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile de circulație.

Prin intermediul proiectului, sunt organizate 6 campanii naționale media de informare și peste 130 de activități preventiv-educative „față în față”. Sunt achiziționate 45 de laboratoare mobile de educație rutieră și o caravană educațională.

Grupul țintă al campaniilor, format din participanții la trafic, este abordat prin două modalități distincte:

  1. Campanii media naționale, de educație rutieră;
  2. Activități educativ-preventive interactive („față în față”).

Campaniile vizează conștientizarea participanților la trafic cu privire la principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave produse în ultimii ani, în România (viteza

excesivă, indisciplina pietonilor, neacordarea priorității de trecere), precum și alte cauze (folosirea telefonului mobil, alcoolul, drogurile).

Activitățile educativ-preventive interactive se realizează prin interacțiunea directă a polițistului rutier cu grupul țintă.

Caravanele educative reprezintă un mod de comunicare, ce şi-au dovedit eficacitatea de-a lungul timpului, transmițând mesajul educativ-preventiv, prin interacțiunea directă cu grupul țintă (fiind folosite cu succes în mai multe țări din Europa).

De la demararea proiectului, până în prezent, au fost achiziționate elementele de vizibilitate privind publicitatea proiectului, s-a semnat contractul de furnizare a celor 45 de laboratoare mobile de educație rutieră, au fost demarate procedurile de achiziție pentru achiziționarea caravanei educaționale și au fost achiziționate materiale ce vor face parte din dotarea caravanelor.

Totodată, a fost lansată, la data de 24 septembrie 2021, prima dintre cele 6 campanii naționale de informare, iar campaniile 2 și 3 se află în procedură de achiziție.

Prima campanie se derulează timp de o lună, până la data de 24 octombrie 2021. În cadrul acesteia, au fost realizate 750 de panouri de afișaj stradal, iar, ca mijloace de comunicare către publicul larg, se derulează 600 de difuzări de spoturi radio, minim 3.500 de difuzări ale unor spoturi TV, mesajul campaniei fiind transpus și în mediul online, precum și în presa scrisă.

Proiectul, care se desfășoară pe parcursul a 36 de luni (1 iulie 2020 – 30 iunie 2023), are ca obiectiv general creșterea gradului de siguranță rutieră prin modelarea comportamentului cetățenilor și responsabilizarea lor, în calitate de utilizatori ai drumului, indiferent de categoria de participanți la trafic din care fac parte.

Bugetul proiectului este de 31.405.057,98 lei (din care 20.063.345,58 lei - valoare asigurată din FEDR, reprezentând 85% din valoarea totală eligibilă aprobată, 3.540.590,42 lei - valoare asigurată din bugetul beneficiarului, reprezentând 15% din valoarea totală eligibilă aprobată și 7.801.121,98 lei - valoarea neeligibilă inclusiv TVA).