La inceputul lunii noiembrie a avut loc la Bucuresti prima editie a Conferintei Internationale  Different City - Smart City

"Different City - Smart City" a reprezentat unul dintre cele mai importante evenimente din Europa de Est, care a reunit principalii actori implicati in crearea oraselor inteligente: mediul academic, companii furnizoare de solutii, institutii si companii publice precum si autoritatile publice nationale si locale. Au fost prezenti numerosi invitati din strainatate.

Evenimentul a fost organizat de Different Angle Cluster, sub auspiciile Ambasadei Olandei in Romania si ale Primariei Sectorului 3 Bucuresti.

Termenul de Smart City este utilizat pentru a desemna orasele care apeleaza intensiv la tehnologiile noi 'tip Smart' dedicate imbunatatirii serviciilor publice, cresterii nivelului de confort al cetatenilor din localitatile urbane si rurale, eficientizarii consumurilor de resurse si reducerii cheltuielilor pe termen mediu și lung.


Ambasadorul Olandei la Bucuresti, doamna Stella Ronner-Grubacic a prezentat in cadrul Conferintei, cinci obiective propuse de guvernul olandez pentru anul 2030, printre care si asigurarea transportului de marfuri si a transportului public de persoane fara poluare.

Conform acestui obiectiv, incepand cu anul 2025, in Olanda, nici un oras nu va mai putea achizitiona decat autobuze care nu produc emisii nocive.

De asemenea, Nicolae Moldovan, managerul orasului Alba Iulia a prezentat  proiectul Alba Iulia 2018 – oras inteligent, proiect care vizeaza printre altele managementul traficului si transportul public  de persoane.

Si in Bucuresti termenul de Smart City prinde contur, in Parcul Tineretului, Telekom lansand proiectul pilot  Smart City, proiect care cuprinde si o “parcare inteligenta”.

Conferinta a aratat inca o data care sunt caile de urmat pentru a transforma orasele din punct de vedere managerial si functional in beneficiul cetatenilor, dar si distanta inca mare care separa orasele romanesti de termenul Smart City.

Mai sunt inca multe de facut pana sa avem orase inteligente, poate trebuie sa plecam de la curatenie, civilizatie si confort si apoi sa ne gandim mai departe...

Different Angle este primul cluster IT&C din zona Bucurestiului in care cele 11 companii din domeniul IT pun resurse la comun pentru a dezvolta diverse proiecte complexe, primul domeniu vizat fiind cel al orașelor inteligente (smart cities).